Ce înseamnă starea de alertă și ce măsuri pot fi luate în timpul ei

„[...] starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret. Și în acest fel data de 14 mai este ultima zi de stare de urgență. Începând din 15 mai pentru a ține epidemia sub control vom intra într-o stare de alertă”, a declarat, astăzi, președintele țării.

Definiția stării de alertă poate fi găsită în cadrul Ordonanței de urgență (OUG) nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Mai exact, starea de alertă presupune:

• punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire a situațiilor de ugență;
• avertizarea populației, precum și
• limitarea și înlăturarea consecințelor situației de urgență.

Trebuie menționat, din start, că starea de alertă, conform OUG nr. 21/2004, este doar unul din pașii ce sunt luați în situații de urgență precum cea generată de efectele coronavirus. Practic, declararea stării de alertă, cum am menționat și mai sus, permite luarea, de îndată, a măsurilor necesare pentru limitarea efectelor situației de urgență. 

Președintele României, în declarația sa de astăzi, a dat și o serie de exemple cu privire la măsurile ce pot fi luate din 15 mai. De exemplu, vor mai exista anumite restricții de deplasare, însă doar în afara localității. De asemenea, vor fi, în continuare, interzise întâlnirile, dacă sunt mai mult de trei persoane.

Poate părea că declararea stării de alertă, ca o consecință a existenței unei situații de urgență, permite autorităților să ia orice măsură necesară pentru combaterea acesteia. Chiar OUG nr. 21/2004 prevede că „[p]e timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră”.

Însă acest lucru trebuie nuanțat puțin. În 15 mai vom ieși din starea de urgență, care are un regim juridic special, reglementat de Ordonanța de urgență nr. 1/1999. 

Faptul că discutăm despre două stări diferite și, mai ales, care sunt reglementate de acte normative diferite, arată clar că starea de alertă reprezintă o perioadă de tranziție. Și chiar dacă, în ceea ce privește măsurile ce pot fi luate în cele două scenarii menționate anterior, multe au o natură asemănătoare, trebuie să difere acțiunile concrete care sunt luate.

Cu alte cuvinte, anumite măsuri care ar limita drepturile fundamentale ale cetățeanului, dacă erau justificate în timpul stării de urgență, s-ar putea să nu mai fie justificate odată ce este instituită starea de alertă, mai ales că cerința de proporționalitate a acestor măsuri cu scopul urmărit trebuie privită dintr-un alt unghi. De exemplu, pericolul nu mai este la fel de mare, deci orice limitare a drepturilor fundamentale trebuie analizată mai strict.

Bineînțeles, totul depinde de context, iar orice analiză de necesitate și proporționalitate trebuie făcută în funcție de situația concretă. De aceea, este foarte greu să se susțină că o anumită măsură, concretă nu ar mai fi permisă din 15 mai.

La fel cum e situația cu starea de urgență, starea de alertă trebuie instituită printr-un act (de data aceasta, hotărâre de declarare a stării de alertă), care să conțină:

• baza legală;
• perioada de aplicare;
• măsurile dispuse;
• obligațiile cetățenilor și ale operatorilor economici în ceea ce privește participarea la activități în folosul comunităților locale.

Starea de alertă este declarată, fie la nivel național, fie la nivel local, de autorități cu atribuții în domeniu. De exemplu, la nivel național, competența îi aparține Comitetului național pentru situații speciale de urgență (dar care poate declara stare de alertă și la nivel de mai multe județe), însă va declara starea de alertă doar cu acordul primului-ministru.

După aceea, măsurile propriu-zise vor fi, ca regulă, propuse de Comitetul național Guvernului, care va decide asupra adoptării lor.

Și de această dată, este posibilă prelungirea, în funcție de necesitate.