Una dintre ordonanțele adoptate de Guvern în ședința trecută "vizează exceptarea unor venituri primite de către angajații care, în perioada asta, au lucrat în contact direct, precum cele de distribuție sau vânzare a alimentelor, curierat, sectoare economice unde angajații au continuat să își desfășoare activitatea și au primit din partea angajatorilor anumite prime. Aceste prime vor fi scutite de la plata contribuțiilor sociale și de asigurări de sănătate pentru a le da posibilitatea să rețină o sumă cât mai mare din aceste prime", potrivit șefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Practic, angajații din aceste sectoare care au primit prime de la angajatori au dreptul la sume de bani ceva mai mari, pentru că nu se vor mai reține contribuțiile la pensii și nici cele la sănătate (asta înseamnă un procent de 25% și unul de 10%). Șeful Cancelariei premierului nu s-a referit însă la salarii, ci doar la eventualele prime pe care angajații le primesc pentru munca din această perioadă.
Mai multe detalii despre aplicarea scutirilor vom afla din ordonanța ce cuprinde aceste modificări, odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial.