Răspunsul îl găsim în HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, unde scrie că examenul medical la reluarea activității se face după o întrerupere a activității de minimum 90 de zile, dacă a fost vorba de o întrerupere pe motive medicale, iar, pentru orice alte motive, dacă întreruperea a fost de măcar șase luni.
Această examinare la reluarea activității are și un termen-limită: șapte zile de la reluarea activității. Efectuarea examenului medical la reluarea activității are următoarele scopuri:
- confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/funcției avute anterior sau noii profesii/funcții la locul de muncă respectiv;
- stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă și a unor activități specifice profesiei sau funcției, dacă este cazul;
- reorientarea spre un alt loc de muncă, care să asigure lucrătorului menținerea sănătății și a capacității sale de muncă.
Vorbim aici însă și de necesitatea examenelor medicale periodice. Potrivit aceleiași hotărâri, toți lucrătorii fac un examen medical periodic, cu frecvență stabilită prin medicina muncii, frecvență care se modifică numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului.
Așadar, dacă lucrătorii au stat în șomaj tehnic (au întrerupt, deci, activitatea) mai puțin de șase luni, nu e necesar acest examen medical la reluarea activității.
"Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activității ori de câte ori îl consideră necesar, în funcție de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrătorul a absentat din producție, mai prevede HG nr. 355/2007, însă prevederea asta nu se referă la întreruperea activității din alte motive, ci din cauze medicale și se referă la activitățile de producție.
Examenul medical periodic se face pentru următoarele scopuri:
- confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcția și locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea și s-a eliberat fișa de aptitudine;
-
depistarea apariției unor boli care constituie contraindicații pentru activitățile și locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional;
-
diagnosticarea bolilor profesionale;
-
diagnosticarea bolilor legate de profesie;
-
depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unității, pentru calitatea produselor sau pentru populația cu care lucrătorul vine în contact prin natura activității sale;
-
depistarea bolilor care constituie risc pentru viața și sănătatea celorlalți lucrători la același loc de muncă.
Reamintim, în acest context, că există promisiunea că sprijinul financiar pentru șomajul tehnic se va acorda și dincolo de 14 mai, când vom ieși din starea de urgență (puteți ține pasul cu toate noutățile ce țin de șomajul tehnic în această secțiune de articole).