Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020, Guvernul a încuviințat, în aprilie, prelungirea termenului pentru situațiile financiare pe 2019 până pe 31 iulie.
Acum, prin OUG nr. 62/2020, același Executiv a decis să prelungească și termenul pentru adunările generale ordinare - tot până la 31 iulie 2020. Adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la încheierea exercițiului financiar, potrivit Legii societăților.
Dacă termenul nu ar fi fost prelungit, firmele tot ar fi fost forțate să încheie aceste situații financiare până la finele lui mai, pentru că ele trebuiau prezentate în cadrul adunărilor generale.
Ordonanța 62, care a venit cu această prelungire, stabilește reguli speciale pentru ținerea adunărilor generale ale asociaților/acționarilor în perioada stării de urgență, dar și două luni de la terminarea acesteia. Guvernul a stabilit cerințele ce trebuie respectate la convocare, vot, precum și cerințele tehnice pentru adunările prin tele/videoconferință, mai ales în ceea ce privește secretul votului, acolo unde se impune.