Subvenția din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2020 pentru angajarea șomerilor care au vârsta între 16 și 29 de ani se acordă firmelor numai dacă tinerii sunt înregistrați ca șomeri la agențiile de ocupare a forței de muncă.
"Persoanele pentru care angajatorii pot beneficia de decontarea a 50% din salariu, dar nu mai mult de 2.500 lei, sunt tinerii care au împlinit 16 ani și până la împlinirea vârstei de 29 de ani", ne-au răspuns cei de la Ministerul Muncii, ceea ce exclude orice șomer care a împlinit deja vârsta de 29 de ani.
Este irelevant dacă au fost concediați sau nu (pentru că la cealaltă categorie, a șomerilor peste 50 de ani contează dacă au fost concediați, din motive neimputabile lor, în timpul stării de urgență sau în timpul stării de alertă). De asemenea, șomerii nu trebuie angajați neapărat în iunie pentru a primi banii.
Sumele stabilite de Guvern prin această ordonanță recentă nu vor putea fi cumulate cu subvențiile acordate prin Legea nr. 76/2002 pentru angajarea absolvenților, a șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, a celor care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, a șomerilor de lungă durată sau tineri NEET sau cu subvențiile pentru angajarea celor cu risc de marginalizare.
În fine, aceste subvenții nu se vor acorda instituțiilor și autorităților publice, nici firmelor care la data solicitării se află în stare de faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate ori restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului.
Notă: Procedura concretă pe care trebuie să o urmeze angajatorii (și modelele documentelor necesare la solicitarea decontării) a fost stabilită prin Ordinul 456/2020 al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă.