UPDATE: Decizie ICCJ obligatorie: Apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, în procesul civil

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia", concluziona recent ICCJ (Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii), în cadrul Deciziei nr. 14/2020. Interpretarea a devenit obligatorie de astăzi, după apariția acestiea în Monitorul Oficial nr. 875.

Partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe poate să facă apel. În procesul în care se judecă acest apel (principal), cealaltă parte poate face și ea apel, "printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", potrivit codului. Acesta din urmă este un apel incident. Același raționament și în cazul recursului incident.

Practic, curtea supremă a decis, prin acest recurs în interesul legii, că cel care face apelul sau recursul incident poate să conteste orice altă chestiune și nu trebuie neapărat să se înscrie, cu apelul/recursul său incident, în sfera "nemulțumirii" celui care a făcul apelul/recursul principal.

Chestiunea a fost privită diferit de instanțele din România, motiv pentru care s-a și ajuns la necesitatea pronunțării acestui RIL. Unele instanțe se raliau opiniei ICCJ din acest RIL, altele erau de părere că apelul și recursul incident au caracter accesoriu, dat de faptul că ele se pot face după ce expiră termenul pentru apel/recurs, iar nu înăuntrul termenului, ceea ce nu le poate face niciodată apeluri sau recursuri principale, iar soluționarea celor incidente oricum depinde eminamente de demersul apelantului/recurentului principal. Mai mult, considerau instanțele, celelalte motive de apel/recurs sunt considerate, odată ce se împlinește termenul de apel/recurs, ca stând sub umbrela autorității de lucru judecat și, prin urmare, nu ar mai putea fi contestate.

Însă ICCJ a tranșat clar această problemă, stabilind o diferență între caracterul accesoriu al apelului sau al recursului incident, din perspectiva criteriului temporalității, pe de o parte, și inexistența unui asemenea caracter accesoriu, când vine vorba de obiectul apelului/recursului.

„[N]atura accesorie a apelului incident trebuie privită exclusiv în cheia temporalității, în sensul că atât introducerea, cât și eficiența acestuia depind de formularea legală și menținerea apelului principal, dar această condiționalitate nu afectează obiectul apelului incident”, a reținut ICCJ, în cadrul motivării deciziei.

Bineînțeles, în ceea ce privește recursul, ca mijloc de atac, acesta trebuie înțeles prin referire la natura sa - motivele de recurs sunt mult mai limitate decât cele de apel, recurentul putând obține doar casarea hotărârii atacate pentru motive de nelegalitate. Însă, în privința invocării motivelor, și aici se aplică interpretarea ICCJ, adică recursul incident nu este limitat la obiectul recursului principal.

ICCJ a mai tranșat, de asemenea, și problema autorității de lucru judecat. Înalta Curte a reținut că, „invocând faptul că, prin apelul sau recursul incident, nu se poate ataca ceea ce nu a fost atacat prin apelul principal, pentru că s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești, în oricare din formele ei de manifestare [...], se ignoră dispozițiile art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.

Curtea a continuat, precizând că „acestea reglementează faptul că, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului, fără a face distincție între căi de atac principale sau incidentale, autoritatea de lucru judecat este una provizorie”.