Legea nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar a intrat în vigoare în 17 august, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial în 14 august.
După cum reiese și din numele actului normativ, coșul minim de consum nu reprezintă ceva nou. Noutatea, de fapt, rezidă în faptul că, acum, există o instituție ce va calcula anual valoarea acestui coș minim (Institutul Naţional de Statistică - INS, prin ordin) și există o anexă ce stabilește, clar, metodologia de calcul a coșului.
Astfel, din 2021, salariul minim se va calcula, în principal, în baza coșului minim de consum pentru un trai decent.
De ce se va ține cont la stabilirea valorii minime a coșului
Actuala metodologie stabilește o listă cu produsele/serviciile de bază necesare unei familii și prevede ce cantitate este necesară, însă fără a prevedea un preț (astfel, se lasă libertate pentru luarea în considerare a fluctuațiilor prețurilor, fără să fie necesară o modificare constantă a metodologiei).
Un aspect pozitiv al proiectului este că acesta nu conține doar acele produse/servicii strict necesare supraviețuirii, ci ia în considerare inclusiv nevoia de educație continuă a unui adult (integrând-o printre elementele conținute în anexă și de care se ține cont la stabilirea valorii coșului minim) sau nevoia de vacanțe.
De asemenea, la stabilirea valorii minime a coșului se va ține cont de o familie formată din doi adulți salariați, cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, și din doi copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani, respectiv 8 și 10 ani.
De ce nu se ținea cont de coșul minim de consum, până acum
Forma OUG nr. 217/2000, anterioară modificării (prin Legea nr. 174/2020) nu prevedea cine calcula valoarea minimă a coșului. E adevărat că, astfel cum reiese și din expunerea de motive atașată proiectului ce a devenit, între timp, Legea nr. 174/2020, INS era competent să revizuiscă, trimestrial, valoarea coșului, dar acest lucru se întâmplase doar până în 2004.
În anexa atașată OUG nr. 217/2000 (tot în forma anterioară modificării menționate mai sus), de asemenea, valorile nu erau actualizate, fiind blocate la prețurile aferente lunii octombrie 2000. Deși, într-adevăr, OUG nr. 217/2000 stabilea că se ținea cont de coșul minim la stabilirea salariului minim, în practică acest lucru nu se întâmpla (fix din cauza lipsei unei metodologii clare de calcul).
Înainte de a deveni lege, proiectul de act normativ a trecut și prin filtrul CCR, care s-a pronunțat favorabil asupra constituționalității propunerii.
Comentarii articol (2)