Regulile privind utilizarea de către MAI a documentelor și semnăturilor electronice, ce sunt cuprinse în Ordinul MAI nr. 136/2020, apar după ce, în aprilie 2020, Executivul a stabilit, prin OUG 38/2020, că autoritățile și instituțiile publice au obligația primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică și că, în relația cu statul, și semnătura electronică avansată are valoare de semnătură de mână, nu doar semnătura electronică calificată.
Ordinul stabilește, ca o primă măsură, că documentele în formă electronică, întocmite de instituție, ce sunt destinate utilizării în relația cu terții sau care au caracterul unui act administrativ, vor fi semnate cu semnătură electronică calificată, adică cea cu cel mai mare grad de securitate și echivalentă cu semnătura de mână (olografă).
După cum îl definește chiar ordinul, un terț este “orice persoană fizică, persoană juridică de drept privat ori instituție sau autoritate publică, care interacționează cu structurile MAI în mediul electronic”.
Apoi, documentul stabilește că, în relația cu alte structuri ale MAI, documentele electronice emise de minister vor fi semnate cu semnătură electronică avansată, considerată, pe criteriile stabilite de legislația semnăturii electronice, cu nivel mediu de securitate.
Documentele electronice utilizate de persoane fizice sau firme în relație cu MAI vor trebui semnate cu semnătura electronică acceptată potrivit catalogului de servicii al ministerului (va trebui întocmit și postat pe website-ul acestuia), care va conține “informații referitoare la serviciile prestate, furnizori, înscrisurile în formă electronică și semnătura electronică acceptate pentru prestarea fiecărui serviciu, precum și informații privind modalitatea de primire a înscrisurilor în formă electronică”.
O ultimă măsură prezentă în ordinul MAI stabilește că toate petițiile, cererile de audiență sau solicitările de informații de interes public trimise structurilor din subordinea ministerului prin mijloace electronice vor fi primite și soluționate, chiar dacă nu conțin și o semnătură electronică.
Comentarii articol (0)