Așa cum reiese din Norma ASF 36/2020, care a apărut aseară în Monitorul Oficial și va intra joi în vigoare, se va modifica Norma ASF 20/2017 astfel încât dovada asigurării RCA să poată fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare. Iar ambele acte o să poată fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.
Pe deasupra, din noua normă reiese că, în lipsa acestor acte, existența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date. Însă acest lucru va fi valabil numai în cazul asigurărilor obligatorii emise în România.
În fine, regula prezentării în format tipărit sau electronic va fi aplicabilă și în cazul asigurărilor RCA emise în alte state, care au valabilitate pe teritoriul României.
Până acum, dovada asigurării RCA se putea face numai prin prezentarea în format tipărit a poliței RCA, potrivit regulilor care se vor modifica joi, informația fiind confirmată recent de către Poliția Română. Asta înseamnă că de joi vor fi două documente în baza cărora se va putea dovedi existența asigurării RCA, iar acestea vor putea fi prezentate chiar și pe telefon sau pe tabletă. Plus că va exista și opțiunea verificării direct în baza de date a autorităților.
Notă: Toate polițele RCA se raportează către o bază de date centrală la nivel național, gestionată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România și denumită Administrare Istoric Date Asigurări Auto sau, pe scurt, AIDA. În această bază de date se poate verifica, la cel mult cinci zile de la încheiere, orice poliță RCA emisă de către asigurătorii autorizați.
În baza legislației privind asigurarea RCA, șoferii care nu pot demonstra existența sa pot fi sancționați de polițiști cu amenzi de până la 2.000 de lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare.
La momentul încheierii unei asigurări obligatorii, asigurătorul emite asiguratului un contract de asigurare RCA și o poliță de asigurare RCA. Practic, vorbim de două documente diferite, nicidecum de același document, astfel că nu trebuie făcută confuzie între ele.
Comentarii articol (6)