Concediul pentru salariații care au rude de îngrijit încă lipsește din legislația noastră

Directiva (UE) 2019/1158 privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată aducea în discuție conceptul de formule de lucru flexibile, de concedii din motive familiale sau pe acela al concediului de îngrijitor, scopul său fiind de a pune în echilibru nevoile personale ale salariatului de a fi aproape de familie cu cele ale angajatorului, în așa fel încât părinții să beneficieze de timpul de concediu de care au nevoie și companiile să aibă lucrători mai motivați.

“Singura prevedere din Directivă care nu a fost încă translatată în legislația noastră rămâne cea referitoare la concediul de îngrijitor – prin îngrijitor înțelegându-se acea persoană care oferă îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie. O situație destul de des întâlnită în România. Ultima analiză a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) din iunie anul acesta, de pildă, arăta că în România, Polonia și Slovacia există un deficit important de personal de specialitate în instituții, numărul îngrijitorilor fiind mai mic de jumătatea mediei din statele OECD. Principala explicație ar putea fi că în cele trei state est-europene bătrânii sunt îngrijiți în mod tradițional în familiile lor”, menţionează Claudia Sofianu, Partener EY România, într-o opinie transmisă azi redacţiei noastre.

Până în 2022, autorităţile române vor fi nevoite să reglementeze şi concediul plătit de 5 zile lucrătoare pe an pentru angajaţii care au rolul de îngrijitori ai rudelor cu probleme medicale grave. “La transpunerea în legislația locală a acestui drept, România are dreptul de a folosi o altă perioadă de referință (de exemplu, raportat la numărul de persoane sau la numărul de cazuri) și de a introduce condiții suplimentare pentru exercitarea acestui drept”, mai explică reprezentantul EY România.

Trebuie subliniat şi faptul că în legislaţia română se regăsesc o serie de prevederi adoptate într-un context mai favorabil decât cele stipulate în directiva europeană. Aici, putem menţiona acordarea de zile libere pentru părinţii ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, în situaţiile în care şcolile se închid sau cursurile fizice se suspendă, regăsite în Legea nr.19/2020 şi OUG nr. 147/2020, în timp ce legislaţia europeană consemnează ”formule de lucru flexibile pe care lucrătorii cu copii de până la cel puțin opt ani sau îngrijitorii au dreptul de a le solicita angajatorilor”. În plus, Legea nr. 19/2020 pare că implementează inclusiv prevederile Directivei referitoare la dreptul lucrătorilor de a absenta de la locul de muncă în cazuri de forță majoră (de exemplu, urgență familială, boală sau accident), situație care trebuia dovedită cu documente justificative. 

Claudia Sofianu mai subliniază şi reuşita autorităţilor române privind reglementarea telemuncii: “România a trecut de la structuri de tipul telemuncii specificate doar acolo unde atribuțiile funcției erau îndeplinite de salariați folosind tehnologia informației și comunicațiilor, cu mențiuni exprese în contractele de muncă referitoare la programul de muncă inegal, la telemuncă în toate domeniile, indiferent dacă angajatorii utilizau sau nu această formă de muncă, inclusiv în zone care nu păreau că s-ar încadra în această categorie – inspecțiile fiscale, de pildă”.

“Dincolo de provocările multidimensionale pe care această pandemie le aduce, ea a accelerat o serie de tendințe emergente, precum flexibilizarea relațiilor de muncă dintre angajați și angajatorii lor, zonă în care România avea mult de recuperat”, concluzionează Claudia Sofianu.

Important! Autorităţile române par să fi implementat această directivă, prin legile menţionate, cumva neintenționat, este de părere specialista de la EY, dar trebuie precizat că este nevoie de o transpunere adecvată până în august 2022. Asta înseamnă că fie pot apărea modificări la Legea 19 și la OUG 147, fie se pot da acte normative noi, separate, care să transpună directiva.