Conform anunţului Grupului de Comunicare Strategică din data de 14 octombrie, în niciun judeţ din ţară nu s-a depăşit valoarea de 3 la mie a coeficientului de infectări cu COVID-19. Cele mai mari valori ale indicelui de infectare au fost înregistrate în municipiul Bucureşti (2,82), în judeţul Alba (2,72) şi în judeţul Vâlcea (2,35), iar în judeţul Ilfov infectările sunt de 1,52 la mia de locuitori, conform raportărilor din ultimele 14 zile.
De precizat este faptul că la nivelul localităţilor din ţară situaţia poate fi alta, iar indicele de infectare este dat de direcţiile de sănătate publică judeţene şi comunicat autorităţilor locale.De asemenea, în HG se precizează că rata de infectare la mia de locuitori se va calcula fără focarele de infecţie din spitale sau din centrele rezidenţiale de îngrijire: „La stabilirea incidenţei la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele şi spitalele”.
Obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, pe tot teritoriul României, respectiv în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, rămâne în vigoare.
Comentarii articol (5)