Nu știu de ce, dar am trăit cu impresia că sindicatele reprezintă interesele membrilor lor, militează pentru progres, nu bat pasul pe loc, mișcă lucrurile în direcția bună, suflă în pânzele legiuitorului ca să ajungă acolo unde e mai bine pentru membrii lor. Săptămâna aceasta, în contextul unor propuneri legislative ce vizează Codul muncii, am văzut poziția unui actor sindical extrem de important în România și m-am întrebat ce șansă au angajații când o voce precum cea ce răsuna între acele rânduri vorbește în numele lor.
Se discută de puțină vreme la Ministerul Muncii pe seama unei ordonanțe care să modifice Codul muncii în mai multe privințe, una dintre ele fiind posibilitatea folosirii semnăturii electronice în relațiile de muncă - posibilitatea. Adică să se poată semna contracte de muncă cu un astfel de instrument, acte adiționale sau orice alte acte doresc părțile - angajat și angajator.
Semnătura electronică este, la acest moment, mai cunoscută în relațiile de business decât în rândul persoanelor fizice; firmele o folosesc îndeosebi, fiind o variantă mai comodă și extrem de folositoare, dacă ne aducem aminte că trăim în epoca lui COVID-19 - distanțare fizică umană, adică ideal este să nu trebuiască să ne întâlnim fizic să semnăm contracte de colaborare, ci să o facem de la distanță. Instrumentul semnătură electronică e pus la dispoziție contra-cost, prin furnizori autorizați de pe piață, beneficiază de sisteme de securitate ș.a.m.d. Se poate spune despre aceasta, fără dar și poate, că este un instrument complex, extrem de util, dar pe care, în timp, ni-l vom însuși din ce în ce mai mulți, așa cum avem acum carduri bancare și folosim tot mai puțin bancnotele și monedele pentru a plăti.
Revenind la proiectul de ordonanță, în tot cuprinsul său este subliniată opțiunea de a folosi acest instrument. Cum ne dăm seama de asta? Înțelegând sensul sintagmelor părțile pot opta, angajatul poate obține. Poate versus trebuie, în limba română.
Ca să înțelegeți, Codul muncii nu permite acum folosirea semnăturii electronice. Sunt companii care la ora actuală și-ar dori să poată folosi semnătura electronică, dar Codul muncii, întrucâtva rămas extrem de în urmă cu vremurile - are, doar, aproape 20 de ani de la adoptare - nu le permite asta. Pe limba codului, totul trebuie semnat în scris - totul!
Față de acest proiect de OUG, care mai conține și alte chestiuni, dar ne concentrăm doar pe semnătura electronică, Confederaţia Naţionala Sindicală Cartel ALFA și-a exprimat joi, 15 octombrie, punctul de vedere printr-o comunicare pe care a transmis-o mai multor destinatari, printre care și redacției avocatnet.ro; o scrisoare, de fapt, adresată premierului, în care îl roagă să o oprească pe doamna ministru al muncii care își propune să facă schimbări radicale în raporturile de muncă din România.
Din punctul meu de vedere, premier și ministru al muncii putea fi oricare om politic sau tehnocrat; mărturisesc că nu am analizat niciodată cum a evoluat Cartel Alfa ori președintele acestuia, cel care semnează scrisoarea (Bogdan. I. Hossu), astfel încât să judec conținutul scrisorii din perspectiva unei aversiuni politice. Mă uit doar la conținutul acesteia și la mesajul extrem de regresiv pe care îl transmite (am pus tot conținutul acestei scrisori la finalul articolului, într-un atașament, pentru că am descoperit că ea nu apare și pe site-ul Cartel Alfa).
Față de posibilitatea de a folosi semnătura electronică în raporturile de muncă, Cartel Alfa se poziționează într-un mod care mi-a stârnit hohote de râs inițial. O să pun pentru analiză pe text, pe rând, câteva citate:
"Ideea că utilizarea semnăturii electronice este o opțiune de comun acord între salariat și angajator este falsă sau cel puțin iluzorie. Aceeași opțiune a existat și pentru cardul bancar pentru salariu, dar în majoritatea situațiilor acesta a devenit o obligație"
Președintele Cartel Alfa vede semnătura electronică la fel cum vede cardul bancar - un balaur al tehnologiei. La ce se referă dumnealui: salariații, în secolul XXI, primesc banii pe card, pentru că așa e mai simplu și mai transparent pentru toată lumea. Mai simplu pentru firmă și pentru amărâții de contabili, care, dacă au 150 de salariați la o firmă, nu trebuie să îi mai cheme pe toți să le dea banii în mână, nu trebuie să umble cu sacul de bancnote și fac un simplu transfer din contul firmei în contul salariatului! Desigur, îmi amintesc că acum nu multă vreme un fost premier al României se lăuda la televizor că nu are cont bancar, după care, făcut fleașcă de opinia publică, a revenit asupra declarației și a spus că, de fapt, câștigă cât încape într-un plic și nu are nevoie de pus banii la bancă întrucât e căsătorit și nevasta îi toacă repede banii.
Ceea ce domnul Hossu susține este că posibilitatea de a încasa banii de salariu pe card e pusă în legislație tot ca o opțiune, alternativă la banii în mână, dar a devenit obligatorie. Nu a devenit obligatorie, contrar susținerilor acestuia - legea încă permite plata fie numerar, fie prin cont bancar a salariului. Dacă un salariat nu dorește să folosească un cont, angajatorul nu îl poate obliga; și chiar și dacă o face, se poate plânge la ITM că angajatorul nu vrea să îi plătească salariul numerar. Desigur, n-aș vrea să pun paie pe foc și să spun că plata în mână este cea mai folosită astăzi acolo unde se muncește la negru, unde una scrie în contract, alta arată plicul, la final de lună. Dacă nici asta nu e realitatea muncii din România, atunci nu știu care mai e...
"Proiectul de act normativ nu prevede susținerea financiară de către angajator, fiind o formă prin care cresc cheltuielile pentru salariat. Altfel, se încalcă principiul libertăţii muncii prin impunerea unor costuri salariatului în lipsa cărora nu poate semna contractul individual de muncă".
Tocmai de aceea, ideea este că folosirea acestui instrument va fi opțională. Dar semnatarul scrisorii, într-un mod premonitoriu negativist, vrea să ne arate că, de fapt, semnătura electronică va fi obligatorie. La ritmul în care se digitalizează societatea românească, per ansamblu, îmi e teamă că premonițiile acestea că semnătura va deveni obligatorie nu se vor adeveri prea curând...
Dar să trecem la părțile fataliste ale scrisorii:
"Însă dacă în privința cadrului bancar sau cardului de sănătate consecințele utilizării greșite sunt limitate, în ceea ce privește semnătura electronică, consecințele utilizării neinformate pot fi extrem de grave: dând acces la semnătura electronică altcuiva, lucrătorii au toate șansele nu doar să își piardă salariul sau locul de muncă, dar își pot pierde proprietățile (teren, casa masina etc) sau se pot trezi cu credite; În consecință, cererea noastră este ca unitățile care doresc introducerea semnăturii digitale să fie obligate, pentru fiecare salariat, să facă un curs extins de ințelegere a modului de folosire și securitatea datelor".
Despre utilizarea greșită a unor lucruri... să spunem doar că și folosirea greșită a spray-ului poate avea consecințe serioase asupra omului. Când omului i s-a dat cardul, i s-a spus și ce să facă cu el. Cel mai probabil, cei care vor vrea să-și cumpere o semnătură electronică, vor întreba sau li se va spune și ce trebuie să facă cu ea și cum.
Cât despre pierderea proprietăților, juridic vorbind e cam greu să rămâi, peste noapte, fără casă. O vizită la primărie, notar și cartea funciară sunt esențiale. Iar notarilor le plac oamenii foarte mult, așa că vor să-i vadă cât mai des.
"Marea majoritate a lucrătorilor nu cunosc nimic despre acest subiect, nu au capacitatea de a folosi instrumentele digitale (a se vedea perioada introducerii cardului sau situațiile, nu puține, în care mulți au mers cu cardul de sănătate la bancomat)".
Poate veți fi, poate nu veți fi de acord cu mine, dar să te opui progresului și digitalizării spunând, aproape pe șleau, că oamenii sunt simpli, săraci la minte, din cauză că au mers cu cardurile de sănătate la bancomat este practic echivalent cu a insulta pe însăși cei pe care îi reprezinți.
Scrisoarea semnată de acest important actor sindical, reflectând o realitate retrogradă, nu face deloc cinste ideii de reprezentare sindicală. Acolo unde ar trebui văzut progresul, verdictul este, simplu pus: nu vrem instrumentele astea, n-avem nevoie de ele pentru că noi nu știm a folosi nici pe cele pe care le avem acum...
Angajații din România, chiar dacă realitatea nu o arată, au o legislație a muncii care îi protejează extrem de mult; aud asta extrem de des, de la avocați care reprezintă - culmea! - angajatorul, nu angajatul. Dacă salariații din România se simt neputincioși în raport cu cei pentru care lucrează este pentru că nu au încredere în organul de control - Inspecția Muncii.
În ultimii ani, am văzut atât de des susțineri potrivit cărora Inspecția Muncii este coruptă și părtinitoare firmelor încât nu-mi rămâne decât să înghit această realitate. Oamenii au nevoie de protecție și de recunoașterea drepturilor lor. Dar au nevoie și de progres. Dacă există în România, la acest moment, 15% din populația activă care dorește să folosească acest instrument - semnătura electronică - atunci organele sindicale ar trebui să militeze pentru posibilitatea ca ea să fie folosită, recunoscută la nivel legislativ.
--
Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul lui Alin, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.
--
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (9)