În contextul desfășurării online a școlii, Ministerul Educației le cere părinților și elevilor să semneze declarații conform cărora aceștia nu vor înregistra și nu vor distribui orele desfășurate online. Trebuie precizat că aceste acțiuni erau, oricum, interzise de legislația în vigoare. Semnarea acelor declarații, însă, ar putea demonstra că școala și-a luat toate măsurile pentru a respecta confidențialitatea datelor elevilor participanți la ore online. Astfel, și-ar lua măsuri suplimentare pentru a evita să fie trasă la răspundere pentru eventuale prejudicii cauzate prin eventuala filmare și distribuire neautorizată a cursurilor școlare pe internet, de către elevi.
În concret, fiecare școală le va cere părinților și elevilor să semneze declarații conform cărora nu înregistrează și nu distribuie orele predate de la distanță, prin internet,
potrivit Edupedu.ro. Acest lucru poate părea, la prima vedere, surprinzător. De ce? Pentru că aceste obligații oricum existau, cel puțin în patru acte normative diferite.
În primul rând, vorbim de Legea educației naționale, care prevede că „
[î]nregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce” (articolul 272(3) din Legea nr. 1/2011). După cum se poate vedea în secțiunea din care face parte prevederea citată, aceasta apără „
securitatea personalului didactic”, în acest caz prin prevenirea difuzării de imagini cu profesorul, fără acordul său.
Atenție! Faptul că un profesor ține cursuri online nu înseamnă că acesta și-ar fi dat acordul la difuzarea acelor imagini.
În al doilea rând, există un act normativ și mai specific, adică Ordinul Ministerului Educației nr. 5545/2020 (care stabilește condițiile specifice în care se pot desfășura cursurile online). Acesta stabilește, în cadrul articolului 4 (alineatul 5), că „
se interzice înregistrarea activităților desfășurate online”.
E vorba de înregistrare, deci nici nu se pune problema unei eventuale distribuiri.
Mai mult, înregistrările de care vorbim aici conțin imagini cu fața elevilor, sunete cu vocea lor și, eventual, imagini din casa acestora. De aceea, și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) s-ar opune cel puțin difuzării acelor imagini pe alte medii (încărcate pe YouTube, de exemplu). Pentru că ar fi vorba, aici, de o prelucrare de date și e greu de văzut în ce limită ar fi legală, în acest context - nu există interes legitim al celui ce le prelucrează, nu există o obligație de îndeplinire a unei prevederi legale și foarte greu se poate pune problema de consimțământul celorlalți participanți, realist vorbind. Mai mult, pentru că vorbim, aici, de date biometrice, acestea
sunt considerate date sensibile, iar, în cazul lor, posibilitatea de prelucrare este mult mai restrânsă, existând garanții suplimentare pentru asigurarea confidențialității datelor.
GDPR, într-adevăr, nu se aplică dacă datele sunt prelucrate
în scopuri pur personale, dar acest lucru
exclude redifuzarea cursurilor pe alte platforme, de exemplu, cum e YouTube, unde nu mai vorbim de o utilizare într-un scop strict personal.
Nu în ultimul rând, chiar Codul civil prevede, în cadrul articolului 73 (alineatul 2), că „
[î]n exercitarea dreptului la propria imagine, (persoana vizată de acest drept - n. red.) poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”. Spre deosebire de GDPR, acest text diferențiază între actul de reproducere, în sine, și utilizarea ulterioară a acelor imagini/sunete. Așadar, aici utilizarea în scop pur personal nu ar fi, oricum, permisă, pentru că ar fi precedată de un act de reproducere a imaginilor și sunetelor în cauză.
Câteva articole mai jos, Codul civil mai stabilește și că orice limitare a acestui drept trebuie prevăzut în lege sau în tratate internaționale la care România e parte. Însă legea, după cum se vede mai sus, nu permite reproducerea decât cu acordul persoanelor vizate de înregistrare. Și, după cum am arătat deja, e clar că nu există asemenea derogări - din contră, există interdicții exprese.
Nu în ultimul rând, Codul civil prevede că reprezintă o „
atingere adusă vieții private” inclusiv „
difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal”.
Așadar, existau, oricum, suficiente prevederi legale care interziceau, deja, reproducerea și distribuirea cursurilor școlare ținute online. Are vreo logică declarația pe care Ministerul Educației le cere părinților și elevilor să o semneze? Cel mai probabil, da. Aceasta demonstrează că școala și-a luat absolut toate măsurile de informare a celor vizați de aceste obligații. În eventualitatea în care aceste reguli sunt încălcate și se ajunge la un eventual proces în care persoane afectate solicită daune, școala ar putea arăta că și-a luat absolut toate măsurile pe care le putea lua în mod rezonabil, pentru a nu ajunge să răspundă ea însăși.
Comentarii articol (4)