Suplimentarea fondurilor e prevăzută de OUG nr. 199/2020, apărută joi seara în Monitorul Oficial. Banii în plus pentru măsura 2 - granturi pentru capital de lucru - sunt însă pentru aplicațiile deja făcute până la 28 octombrie (când s-au și terminat înscrierile pentru măsura 2, de altfel).
"Prin modificările la această ordonanță (OUG 130 - n.red.), practic, am suplimentat bugetul Schemei 2 până la un miliard de euro, de la 350 de milioane de euro la aproximativ un miliard de euro, pentru a putea ca toți cei care au depus proiecte în Schema 2, de capital de lucru, toate cele 22.226 de firme care sunt eligibile sau care vor fi eligibile în faza de evaluare să poată beneficia de finanțare" a precizat ministrul economiei, Virgil Popescu, în urma ședinței de Guvern de săptămâna aceasta, unde a fost aprobată ordonanța.
Aceeași OUG pune pe pauză însă accesarea granturilor de către noile categorii de beneficiari decise de Parlament - contabili, avocați și alți profesioniști. Schema a fost modificată de Parlament pentru profesioniști, dar e nevoie de o nouă aprobare de la Comisia Europeană.
De asemenea, mai prevede ordonanța, la condițiile pentru accesarea microgranturilor (măsura 1) se modifică cea privind cifra de afaceri - astfel, vor fi eligibile și IMM-urile înființate în 2019, cu cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care valoarea grantului se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro.
Ministrul economiei a promis redeschiderea apelului pentru accesarea microgranturilor de 2.000 de euro, pentru care fondurile nu s-au epuizat, fiind mai puțini solicitanți interesați de acești bani în primă fază (29.250 de aplicanţi s-au înscris pentru accesarea fondurilor nerambursabile din cadrul primei măsuri a granturilor în valoare de un miliard de euro, potrivit datelor de la minister). Nu același lucru se poate spune despre granturile pentru capital de lucru, pentru care cererea a fost cu mult mai mare decât bugetul stabilit inițial prin OUG 130, de aceea și alocarea suplimentară din OUG 199.
Reamintim că microgranturile de 2.000 de euro s-au acordat și IMM-urilor, și PFA-urilor sau întreprinderilor individuale, precum și ONG-urilor. Majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu zero angajaţi (mai exact, 24.483).
Mai rămâne însă o măsură din OUG nr. 130/2020 - finanțările pentru investiții. Aici, ministrul economiei a precizat că lucrurile se vor pune în mișcare zilele acestea.
Comentarii articol (0)