“Viața începe la 40 de ani” – adevărat sau fals? O reabilitare a noțiunii de criza vârstei de mijloc

De fapt, această criză plasată orientativ în intervalul 35-45 de ani este doar unul dintre „anotimpurile vieții” și marchează momentul inevitabil al unui prim bilanț existențial cu adevărat serios. Este etapa în care apar cu maximă intensitate întrebări de tipul: Cine sunt eu? Ce am de spus în lume? Oare mi-am îndeplinit menirea?

Sunt întrebări pe care și le pun oamenii ajunși aparent la apogeul vieții, dar care devin conștienți că urmează un declin. Simțul deteriorării biologice și al scăderii vitalității constituie terenul pe care apare criza vârstei de mijloc. Modul în care se manifestă, precum și mecanismele de gestionare puse în funcțiune diferă de la un individ la altul. Temperamentul, educația, apartenența la un anumit gen, la o categorie socială ș.a.m.d. influențeaza maniera în care este trăit și depășit acest prag psihologic. 

Autoarea contemporană Vivian Diller propune o reabilitare oficială a conceptului, lansând sintagma de „criză a maturității emergente”, în care folosește cuvinte neutre sau chiar conotate pozitiv. Din această perspectivă, actuala criză a vârstei mijlocii este privită cu mai mult optimism și considerată ocazia perfectă pentru reconfigurarea vieții pe toate planurile, conform așteptărilor și aspirațiilor noastre pentru fiecare etapă. 

De altfel, ideea de criză a vârstei de mijloc are mare legătură cu standardizarea vieții, fenomen accentuat în epoca modernă, când fazele de evoluție sunt bine delimitate. Mai exact, fiecare dintre noi cunoaște acele borne pe care societatea se așteaptă să le depășim.

Am ajuns să știm cu destulă precizie când este timpul să locuim singuri, când a venit vremea angajării, când e cazul să ne căsătorim și să avem copii, când să ne pregătim de pensionare. Aceste borne general valabile au componenta lor mobilizatoare, ne oferă un punct clar de reper, dar în același timp ele sporesc presiunea și generează anxietate celor care nu se conformeaza întrutotul.  

Este relevant și faptul că un adult atinge, de obicei, criza vârstei mijlocii concomitent cu problemele copiilor săi adolescenți și ale părinților care îmbătrânesc și au nevoie din ce în ce mai mult de îngrijire și sprijin. Astfel, se poate vorbi despre un stres multiplu care se suprapune cu propriile căutări și dificultăți legate de aspecte precum încrederea în sine, realizările profesionale, satisfacția maritală etc. 

În contextul dat, enunțul „Viața începe la 40 de ani” nu poate fi decât o ipoteză de lucru încurajatoare. Istoricul acestei idei este cât se poate de interesant. Din câte se știe, afirmația îndrăzneață a fost enunțată public pentru prima dată în 1917, într-un interviu susținut de Matilda Parsons, văduva unui ofițer al armatei americane.

În timpul Primului Război Mondial, Matilda Parsons se ocupa de educarea femeilor cu privire la condiția lor fizică. Rămase acasă, ele aveau responsabilitatea de a crește copiii și de a susține comunitatea din punct de vedere economic. În acest sens, Parsons le atenționează cu privire la dieta și la programul necesar de exerciții fizice, astfel încât să își prelungească viața și să îi îmbunătățească vizibil calitatea. 

Prin activitatea sa, Parsons devine o precursoare a teoriilor lui Elliot Jaques, sesizând un important paradox: începem să trăim cu adevărat (adică să ne bucurăm pe deplin de viață și de realizările noastre) abia după ce am început să murim (adică după vârsta de 35 de ani, când începe deteriorarea celulelor).     

Perspectiva Matildei Parsons a atras atenția, devenind foarte populară în deceniile care au urmat. Sloganul său a fost preluat intens în literatura de tip self-help a vremii, inspirând cărți precum cea a jurnalistului Walter B. Pitkin, ecranizată în 1935, despre explorarea unor noi modalități de a fi fericit și de a te reinventa după o anumită vârstă.

La fel de cunoscut a fost și sitcomul „Reggie Perrin” difuzat în Marea Britanie și al cărui protagonist, confruntat cu o criză a vârstei de mijloc, decide să își însceneze propria sinucidere, pentru a lua viața de la capăt în altă parte.  

Spre deosebire de experiența personajului din film care alege o modalitate extremă de a se sustrage crizei, viața reală oferă soluții viabile ce pot să dizolve încet dar sigur senzația de blocaj, de impas personal, relațional sau profesional. Pentru că nu este obligatoriu să fim deprimați în jurul vârstei de 40 de ani, iată șapte gânduri călăuzitoare ce ne ajută să navigăm în siguranță pe valurile crizei:

1. Conștientizează și acceptă ceea ce ți se întâmplă! Mai mult decât atât, încearcă să nu uiți că orice criza este simultan o provocare solicitantă sau dureroasă, dar și o mare oportunitate de a realiza schimbări benefice. În fond, o criză trăită în intervalul 35-45 de ani, raportată la speranța de viață din epoca modernă înseamnă că îți vei reașeza existența pentru alte câteva decenii.  
2. Vorbește despre ceea ce trăiești! Cu siguranță poți găsi pe cineva apropiat căruia să îi împărtășești gândurile și sentimentele tale din perioada de criză. Oferă unui membru al familiei, unui prieten bun sau chiar unui coleg ocazia să îți asculte frământările și vei descoperi că nu ești singurul care se teme de îmbătrânire sau de moarte. Astfel, îți vei îndeplini o nevoie umană fundamentală, nevoia de conectare, fapt ce asigură premisele unei stări emoționale favorabile.   
3. Reconsideră propria perspectivă asupra realității! Cu alte cuvinte, cultivă recunoștința pentru toate realizările acumulate, indiferent dacă se ridică sau nu la înălțimea așteptărilor pe care le-ai avut la început de drum. În același timp, este indicat să renunți la comparații, pentru că ele pot să adâncească senzația de nemulțumire care te încearcă. Oricum, raportarea la realizările altora este lipsită de relevanță pentru propriul parcurs. În schimb, o atitudine pozitivă te va susține să depășești cu bine situația, pentru că percepțiile și convingerile noastre sunt cele care ne influențează emoțiile, în timp ce emoțiile ne determină acțiunile. De aceea, un fundal favorabil va duce la rezultate pe măsură.  
4. Evită distragerile care pot favoriza dezvoltarea unor dependențe! Oricât de tentant ar părea să te refugiezi în alcool, medicamente sau alte vicii, nu uita că ele au o latură distructivă și îți vor aduce probleme suplimentare. Chiar dacă pe moment ele par să anestezieze tensiunea sau suferința unei perioade de criză, soluția finală o vei găsi în măsura în care vei reuși să îți păstrezi luciditatea.
5. Nu e nevoie să demolezi, e nevoie să upgradezi! Așa că nu te grăbi să arunci la gunoi toată viața pe care ți-ai construit-o până acum. Acesta este unul dintre cele mai importante riscuri ale crizei, ca raționamentele tale să fie distorsionate, ceea ce te expune la comportamente impulsive și la decizii pe care ulterior le-ai putea considera greșite. 
6. Întoarce-te către relațiile fundamentale din viața ta! Există întotdeauna un beneficiu bine ascuns în contextele problematice ale vieții noastre. Poate că a venit vremea să începi sau să reiei dialogul cu Divinitatea și să te conectezi la dimensiunea spirituală a existenței. Sau poate că este cazul să porți o discuție serioasă cu propria persoană, acea discuție pe care ai tot amânat-o, inventând pretexte. Bineînțeles, poate fi vorba și de mai mult timp acordat partenerului de viață, copiilor, familiei extinse, prietenilor și colegilor. Relațiile interpersonale constituie o resursă ce merită eforturile noastre de prioritizare. 
7. Fă mișcare! Este esențial ca în această fază de evoluție să faci demersuri pentru a-ți susține corpul și pentru a-ți menține acea energie vitală necesară, de altfel, la orice vârstă. Adoptarea unui program regulat de exerciții fizice nu presupune eforturi ieșite din comun; câtă o jumătate de oră de 3-4 ori pe săptămână poate să facă adevărate minuni, pentru că se va reflecta nu doar în forma ta fizică îmbunătățită, ci și în dispoziția ta afectivă. 

Dacă ai urmat recomandările și totuși ți-ai pierdut speranța că vei reuși să depășești perioada problematică, dacă cei dragi îți spun că te porți de parcă nu ai mai fi tu, dacă simți că ai vrea să te dezici de tot trecutul și să îți schimbi radical identitatea construită până acum, probabil că te scufunzi în valurile crizei.

Dar nici măcar acum nu este cazul să disperi! Un bun psihoterapeut îți va arăta, prin experiența sa, cum să fii din nou bine. Mai bine chiar decât înaintea furtunii!

Psihologul și psihoterapeutul sunt profesioniștii care propun un demers științific onest și ghidează omenirea către cunoaștere de sine, evoluție, echilibru, fericire. Antrenați să nu avem prejudecăți, să analizăm orice perspectivă, să căutăm partea bună din orice situație și persoană, să fim optimiști și disponibili. Să fim oameni! Pe Andrei îl găsiți aici.