Tot ce nu știai despre competiție și comparație – de la efectele nocive la beneficii și soluții

Autorul citat pune în discuție cultura competiției din cadrul Jocurilor Olimpice, pentru a sublinia neajunsurile unei abordări care absolutizează virtuțile spiritului competitiv. Teza pe care o susține este aceea că un individ care vrea să câștige mereu nu e pregătit, de fapt, pentru lumea reală. Cury ne îndeamnă mai degrabă să prețuim viața în toată complexitatea și ciclicitatea ei, fără să ne lăsăm seduși de aplauzele, succesul și recunoașterea socială de moment. Argumentarea autorului se bazează pe exemplul înotătorului Michael Phelps, considerat un fenomen al Jocurilor Olimpice și cel mai titrat sportiv din toate timpurile. Acesta s-a afirmat după o copilărie dificilă, marcată de probleme școlare și predicții negative ale profesorilor. Discreditat în prima parte a vieții, Phelps a depășit adversitățile prin disciplina cu care și-a urmat visul de a deveni un mare sportiv. Astfel, comparațiile dezavantajoase la care a fost supus în anii de formare nu l-au împiedicat, totuși, să evolueze și să rescrie propria poveste de succes. 

Cazul lui Michael Phelps este unul fericit, însă mult mai des competiția și comparația se dovedesc extrem de nocive pentru psihicul uman. De aceea, este esențial să înțelegem corespunzător atât valențele pozitive, cât și pe cele negative ale acestor două atitudini care funcționează în tandem. 

S-ar părea că oamenilor le plac întrecerile atât de mult, încât sunt dispuși să inventeze contexte artificiale care să le permită exersarea rolului de competitori. Apetența ființei umane pentru măsurarea performanțelor în domenii din ce în ce mai diverse explică apariția celor mai bizare concursuri din lume: de la concursurile de mâncat sau de băut, devenite clasice, la campionatele mondiale de bărbi și mustăți, de strâmbături, de cărat soția în spate sau la cursele de gândaci, probele de wrestling cu degetele de la picioare, maratonul oamenilor acoperiți de albine, întrecerile celor mai plângăcioși bebeluși etc. Din 1980, o competiție anuală cu tradiție în spațiul american este și vrăjitul râmei, recordul fiind deținut de un participant care a strâns în doar o jumătate de oră peste 500 de râme pe care le-a făcut să iasă la suprafață… Ce spun oare toate acestea despre însemnătatea competiției și comparației în viața omului?

Un prim aspect demn de menționat este acela că aplicăm regulile competiției acolo unde este cazul în mod natural, precum și unde nu este cazul și unde ideea de clasament nu se mai justifică. Probabil că tendința aceasta reflectă într-o anumită măsură, așa cum Alfred Adler spunea, faptul că “viața este atingerea unui scop sau a unei forme ideale, iar lupta pentru superioritate o pune în mișcare”. Cu alte cuvinte, fiecare individ este construit din naștere să-și demonstreze superioritatea într-un fel sau altul, ceea ce este esențial pentru psihicul uman. Din această perspectivă, competiția ne modelează într-un sens pozitiv, ne face să muncim mai mult și mai bine, să fim mai motivați și mai dornici să progresăm. 

În mediul de afaceri, unde piața este un câmp de luptă cu firmele concurente, strategiile competitive capătă proporții nebănuite și implicații decisive, atât asupra individului, cât și asupra întregului sistem. Mai ales în sfera profesională, demersul inevitabil de a compara rezultatele proprii cu realizările altora este susceptibil să provoace tensiuni și insecurități. Studiile realizate în antreprenoriat arată, de pildă, că în astfel de contexte se recomandă o abordare aparent paradoxală: refuzul de a mai concura cu alții pe același segment de piață. În acest sens, companiile sunt îndrumate să privească firmele concurente dintr-un alt unghi și să opteze pentru valorificarea unor atuuri care nu se suprapun cu ale celorlalți. Când o companie acceptă să fie slabă la ceea ce competitorii sunt foarte buni și să dezvolte o altă nișă, apare ocazia de a ieși din conformism, de a debloca resursele de creativitate și, în final, de a genera plus valoare pentru întreaga piață și pentru societate în ansamblu. 

În plan individual, este demonstrat științific faptul că suntem cu atât mai nefericiți cu cât ne comparăm mai mult cu alții. În căutarea succesului și a unui sens în viață, unii dintre noi cad în capcana de a se dori cei mai buni la toate și dintre toți. Un astfel de mindset, în care focusul este plasat în exterior, nu face decât să genereze și să perpetueze frustrări. Sentimentele de inferioritate care pot apărea constituie un stimulent pentru dezvoltarea sănătoasă, în măsura în care nu depășesc doza rezonabilă. Dar ele se pot transforma ușor în invidie și aceasta nu mai este inofensivă, deoarece constituie atitudinea mentală care afectează cel mai mult relaționarea cu cei din jur. De aceea, singura formă reală de evoluție este atunci când te concentrezi asupra propriei persoane, pentru a fi cea mai bună versiune a ta. Această opțiune presupune înlocuirea competiției cu reziliența. 

Reziliența, denumită și psihoadaptare, este un concept relativ nou în psihologie, utilizat în mod sistematic începând cu anul 1998. Prezentă în proporții variabile în dezvoltarea fiecărui om, reziliența este ceva ce se cultivă pe tot parcursul vieții. Ea se referă la capacitatea individului de a se adapta la schimbări, de a depăși cu bine suferința și obstacolele inerente existenței, de a administra corespunzător conflictele și tensiunile emoționale, astfel încât să își mențină propria integritate și o stare generală de echilibru, în raport cu sine și cu cei din jur. 

Autoeducarea în direcția renunțării la competiție în favoarea rezilienței exprimă înțelegerea faptului că a te compara mereu cu alții și a concura compulsiv împiedică maturizarea, determină o toleranță scăzută la situațiile stresante și alimentează stările de nemulțumire, nerăbdare, iritare și chiar depresie. 

În schimb, înlocuirea competiției cu reziliența comportă numeroase beneficii: îți permite să ai o viziune realistă asupra lumii, te ajută să privești orice dificultate sau criză ca pe o nouă oportunitate, te transformă într-o persoană mai sigură pe sine și care nu se lasă destabilizată de eventualele nereușite, îți consolidează sănătatea psihică în perioadele problematice, astfel încât să te poți bucura de viață, exersând starea de recunoștință, de calm, de compasiune și toleranță. Pentru a atinge un nivel optim în ceea ce privește reziliența, este utilă însușirea următoarelor principii de bază:

1. A câștiga un loc “pe podiumul vieții” nu implică, de fapt, confruntarea cu alții, ci presupune să valorifici propriile eșecuri și piedici care te-au condus, în cele din urmă, acolo unde tu singur ai ajuns. 
2. A atinge maturitatea deplină înseamnă să înțelegi ignoranța și incoerenţele etapelor anterioare, învățând lecțiile aferente. 
3. A te bucura de echilibru în viață presupune să-ți accepți și să-ți integrezi cu înțelepciune propriile fobii, neajunsuri și crize. 

Astfel de principii facilitează renunțarea la comparațiile sau competițiile nocive și conduc la conștientizarea unui adevăr fundamental: “Există un singur tip de succes: acela de a face din propria viață ceea ce vrei.” (Henry D. Thoreau) 

Dacă aceste idei te-au convins, dar îți este greu să te raportezi într-o manieră sănătoasă la ceea ce alți oameni par să facă mai bine decât tine, dacă resimți nemulțumire, anxietate și alte simptome psihosomatice neplăcute când vine vorba de gestionarea experiențelor tale existențiale, este momentul să te concentrezi mai mult asupra dezvoltării rezilienței. La nevoie, un psihoterapeut bine pregătit este în măsură să te ghideze cu exerciții concrete prin care se poate antrena zilnic această capacitate absolut necesară de a rezista presiunilor de orice fel, care nu trebuie lăsate să te acapareze și să îți altereze calitatea vieții.

Psihologul și psihoterapeutul sunt profesioniștii care propun un demers științific onest și ghidează omenirea către cunoaștere de sine, evoluție, echilibru, fericire. Antrenați să nu avem prejudecăți, să analizăm orice perspectivă, să căutăm partea bună din orice situație și persoană, să fim optimiști și disponibili. Să fim oameni! Pe Andrei îl găsiți aici.