Explicația e simplă. Black Friday implică mai multe comenzi, deci stocurile de produse trebuie sporite și, de multe ori, comercianții nu pot anticipa, cu exactitate, stocul de care vor avea nevoie. Ceea ce poate însemna comenzi întârziate sau chiar respinse. După aceea, perioada aceasta de reduceri masive se desfășoară într-o perioadă cu zile libere legale, deci vorbim de angajați care vor lucra în acele zile sau care, oricum, vor presta ore suplimentare. În acest context, ar fi de ajutor pentru firme o serie de exemple cu litigii din trecut în care au fost implicați comercianții, cu privire la activitatea lor de Black Friday.
Litigii cu clienții
În ceea ce privește relația cu clienții a unui comerciant care vrea să vândă de Black Friday, se pare că o problemă des întâlnită este refuzul unei comenzi, pentru lipsa stocului. Într-un litigiu cu Protecția consumatorului (ANPC), un comerciant a solicitat anularea unui proces-verbal de contravenție, prin care a fost amendat de Autoritate pentru că, după ce un client a făcut o comandă prin site-ul acelui comerciant, acesta i-a respins-o, din cauza stocului insuficient. Plângerea a fost admisă de instanță, pentru că aceasta a determinat că vânzătorul a acționat legal, fiind precizat în termenii și condițiile comerciantului că vânzarea urma să se facă în limita stocului disponibil.
O decizie interesantă a fost dată de Judecătoria Petroșani, într-un litigiu dintre un comerciant și ANPC. În acel caz, un client făcuse o comandă pentru un laptop, ce trebuia livrat în șapte zile, conform regulamentului aplicabil vânzărilor făcute de Black Friday și stabilit de către comerciant. Vânzătorul, însă, a livrat laptop-ul după mai mult de 30 de zile de la comandă. Instanța a decis, în acel litigiu, că o faptă contravențională a fost comisă, însă că amenda dată (de 5.000 lei) nu a fost proporțională cu fapta. Mai exact, s-a considerat că vânzătorul nu a urmărit vreun scop ilicit și că nu s-a demonstrat vreun prejudiciu, în acea situație. Prin urmare, amenda a fost înlocuită cu sancțiunea avertismentului.
Într-o altă decizie, Judecătoria Satu-Mare a respins o plângere împotriva unui proces-verbal prin care a fost sancționat un comerciant pentru afișarea incorectă a prețurilor reduse. Mai exact, vânzătorul nu arătase, clar, ce reducere avusese loc (fie prin compararea prețurilor, fie prin indicarea unui procent) la anumite produse, iar ANPC îl sancționase cu 5.000 lei. Instanța a considerat că sancțiunea a fost temeinică și proporțională și, în acest context, a respins plângerea comerciantului.
E interesant de comparat această situație cu cea de mai sus. În ambele au fost aplicate sancțiuni contravenționale, de către ANPC, pentru încălcări ale legislației consumatorului. În ambele s-a considerat că vânzătorul vizat de amendă a comis faptele ilicite prevăzute în procesul-verbal de contravenție. Însă în privința livrării cu întârziere, instanța a decis să înlocuiască amenda de 5.000 lei cu sancțiunea avertismentului, în timp ce în privința afișării eronate a prețului, nu. Chiar dacă vorbim de instanțe diferite și trebuie precauție, întotdeauna, când sunt comparate două decizii în acest fel, o concluzie poate fi trasă de aici, cel puțin la nivel de aparență.
Mai exact, anumite instanțe sunt deschise să se uite și la situația comerciantului, atunci când apar evenimente de tipul Black Friday și să „tolereze” anumite abateri, din cauza specificului situației. Unele lucruri, cum e livrarea la termen, neputând fi anticipate și garantate, cu exactitate, mai ales când numărul comenzilor crește cu mult peste volumul normal. Acest lucru ar putea arăta o înclinație a instanțelor către realitatea comercială și o adaptare a deciziei la aceasta - în limitele legii, bineînțeles.
Așa s-ar putea explica de ce aceeași amendă de 5.000 lei a fost înlocuită, în primul caz, cu sancțiunea avertismentului, în timp ce, în celălalt caz, nu. În acesta din urmă a existat o abatere ce nu era influențată de specificul situației. Afișarea eronată a prețurilor nu poate fi justificată, în niciun mod, de volumul crescut de activitate. Livrarea cu întârziere ar putea fi justificată - deși, din nou, nu discutăm de ceva legal, ci de o aplicare specifică a sancțiunii. Însă, cum spuneam deja, depinde foarte mult și de instanță, deci asemenea concluzii nu pot fi trase cu un grad absolut de precizie.
Litigii cu salariații
În ceea ce privește litigiile cu salariații, probleme care apar, cel mai des, țin de plata corespunzătoare a celor care lucrează peste program și de impunerea muncii în zile de sărbătoare legală (cum e Sf. Andrei, de exemplu).
Un salariat a introdus o cerere de chemare în judecată împotriva angajatorului, pentru că a lucrat suplimentar de Black Friday, însă fără a primi sporul pentru muncă suplimentară prevăzut de Codul muncii pentru asemenea situații. Instanța a admis acțiunea introdusă de salariat și a obligat angajatorul la plata acelui spor.
Util: mai multe detalii despre regimul juridic al muncii suplimentare, aplicabil în prezent, pot fi găsite aici.
Într-o altă speță, soluționată de Judecătoria Constanța, a fost confirmat faptul că activitatea desfășurată de Black Friday poate fi catalogată ca una ce nu poate fi oprită, din cauză specificului acesteia. Acest lucru este important, pentru că legislația muncii le permite angajatorilor care desfășoară asemenea activitate să le ceară salariaților să muncească în zile de sărbătoare legală.
Ce e interesant la hotărârea aceasta e că instanța a recunoscut că o firmă sancționată pentru că le-a impus salariaților să muncească în zile de sărbătoare legală, dacă acea firmă are activitate de Black Friday, ar fi dezavantajată din punct de vedere concurențial (față de alte firme de pe aceeași piață). Decizia demonstrează, din nou, luarea în considerare a realității economice și comerciale, de către o instanță. Iar hotărârea dată de Judecătoria Constanța a fost menținută în recurs, de către Tribunalul Constanța.