ACCES GRATUIT
Cei ce nu reușesc să-și rezolve neînțelegerile cu furnizorii de curent sau de gaze pot apela, în mod gratuit, la serviciile ANRE
Atât persoanele fizice, cât și firmele care au probleme pe care nu le-au putut soluționa direct cu furnizorul de energie electrică, de energie termică sau de gaze naturale pot cere Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în mod gratuit, ajutor în soluționarea situației. Toate detaliile procedurii de soluționare a unor astfel de plângeri apar într-un act normativ al autorității, document ce a fost oficializat luni.
Articolul continuă mai jos
De fapt, Ordinul ANRE 193/2020, care se aplică deja, conține
regulamentul pentru soluționarea plângerilor în sectorul energiei. Așa cum apare și în document,
„[p]rin sectorul energiei se înțelege sectorul energiei electrice și termice produse în cogenerare și sectorul gazelor naturale”.
Regulamentul ANRE se aplică atât la rezolvarea plângerilor care implică o
soluționare simplă, directă, prin formularea unui răspuns, cât și a celor care implică
emiterea unei decizii ori a unei hotărâri de către o comisie din cadrul autorității. Soluționarea plângerilor la ANRE este
gratuită.
ANRE aplică noul regulament pentru soluționarea:
- reclamațiilor ori sesizărilor la adresa participanților la piața de energie electrică și gaze naturale;
- neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei;
- plângerilor/ litigiilor/ disputelor contractuale pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie;
- plângerilor/ disputelor/ divergențelor privind accesul la rețelele/ sistemele din domeniul energiei;
- plângerilor/ litigiilor împotriva operatorului de rețea/ sistem din domeniul energiei.
Pe de altă parte, regulamentul ANRE
nu se aplică soluționării unor probleme care nu fac obiectul reglementărilor din domeniul energiei sau a unor aspecte a căror rezolvare nu intră în competența ANRE, inclusiv cele legate de proprietate, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau alte drepturi reale.
Potrivit regulamentului, la ajutorul ANRE pot apela
persoanele fizice și firmele care au neînțelegeri cu entitățile prezente pe piața de energie electrică și cea de gaze naturale și care nu au putut rezolva situația direct cu aceștia sau nu au primit, în termenul legal de 30 de zile, niciun răspuns de la ei.
Ca și în cazul reclamațiilor depuse la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cei ce vor să sesizeze nereguli la ANRE trebuie să încerce, mai întâi,
să rezolve problema direct cu furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale.
Procesul de soluționare a plângerilor înregistrate la ANRE cuprinde următorii pași:
- analiza preliminară a documentației transmise și solicitarea completării acesteia, după caz;
- pregătirea audierii și convocarea părților, după caz;
- audierea părților, după caz;
- emiterea/ redactarea răspunsului/ deciziei/ hotărârii și comunicarea acestuia/ acesteia părților.
Părțile pot stabili, în orice moment al desfășurării procesului de soluționare a neînțelegerii, soluționarea plângerii pe cale amiabilă sau o pot retrage, moment în care ANRE emite, după ce este informată oficial, o decizie sau hotărâre în acest sens.
Reamintim că, din luna iulie,
piața gazelor naturale s-a liberalizat, ceea ce a dus și, cel mai probabil, va mai duce la apariția unor neînțelegeri între furnizori și clienți. Acestea pot fi soluționate
fără a fi necesară introducerea unei acțiuni în justiție (costisitoare și de durată), prin dialog direct cu furnizorul sau, dacă acest lucru nu dă roade, prin sesizarea ANRE.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Vânzări (Commercial - partea de "sales"),
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
Managementul Riscului & Control Intern,
Logistică & Supply Chain,
Relații Publice & Afaceri Corporative,
Administrativ & Facilities / Real-Estate,
Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 193 / 2020,
ORDONANȚĂ nr 21 / 1992,
LEGE nr 123 / 2012
Citește mai mult despre
gaze naturale,
racordare retea curent,
racordare retea gaze,
energie electrica,
energie termica,
operatori de gaze,
furnizor energie electrica,
solutionare plangeri clienti
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (2)