În condițiile evoluției epidemiei COVID-19 la noi în țară, Guvernul a decis săptămâna trecută să reitereze necesitatea trecerii la telemuncă, iar pentru firmele și instituțiile publice cu peste 50 de angajați, să facă obligatorie trecerea la telemuncă, în măsura în care se poate, ori, altfel, să se treacă la un program decalat.
Notă: Chiar și dacă nu sunt printre cei obligați să ia telemunca în considerare din 9 noiembrie, așa cum a impus Guvernul, firmele care vor, totuși, să treacă la munca de acasă trebuie să știe că pot să facă asta unilateral, prin decizie, fără consimțământul angajatului (prin OUG nr. 192/2020).
Firmele mari sunt obligate să recurgă la telemuncă, iar numai dacă asta nu se poate să opteze pentru programul decalat. Esențial este ca angajatorul să recurgă măcar la programul decalat, dacă nu la telemuncă.
Formularea exactă din HG nr. 935/2020: "(...) este instituită obligația organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condițiile legii.
(2) În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați (...) organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră".
În Legea stării de alertă (Legea nr. 55/2020), modificată de Guvern tot vineri, prin OUG nr. 192/2020, formularea exactă este următoarea: "angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite".
Desigur, pentru firmă trecerea la telemuncă peste noapte poate fi greu de implementat, poate costa sume pe care firma nu le are la dispoziție momentan (cumpărarea de noi echipamente, de pildă), poate fi îngreunată de inflexibilitatea salariaților, poate presupune scăderea productivității (dacă firma a mai încercat telemunca și cu alte ocazii și a observat că salariații nu mai au același randament de acasă decât de la birou) ș.a. motive similare.
În teorie, trecerea la telemuncă poate părea facilă, dar, în practică, lucrurile să stea altfel sau efectele trecerii la telemuncă să nu-l avantajeze pe angajator. Și atunci se pune întrebarea: poate firma, dacă e întrebată de inspectorii muncii, să invoce astfel de motive (în mare, propriul interes) pentru a explica opțiunea pentru un program decalat?
"«Unde specificul activității permite» este, în realitate, scuza pe care o poate invoca orice angajator. Fiecare angajator are dreptul să-și organizeze activitatea, iar în cazul în care constată că ar fi prejudiciat prin adoptarea unor măsuri de trecere la telemuncă sau muncă la domiciliu, optează pentru cea de-a doua variantă, respectiv decalarea programului și împărțirea salariaților în grupe. Actele normative incidente nu fac referire la criterii obiective pe baza cărora angajatorii (sau inspectorii de muncă) ar putea stabili în ce variantă se încadrează, dar o creștere a cheltuielilor sau o diminuare a rezultatelor obținute prin modificarea locului muncii reprezintă o bază reală și serioasă pentru decizia de a nu respecta prima obligație - aceea de a recurge la telemuncă", a explicat Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă pentru redacția noastră.
Atenție! Dacă angajații lucrează cu propriile echipamente, trebuie semnate acorduri cu firma.
Cum facem decalarea programului de lucru?
"Nici cea de-a doua obligație nu este suficient de clară și predictibilă, nefiind precizat un număr minim sau maxim pentru împărțirea salariaților în grupe. Această obligație are un singur scop, acela de a nu aglomera mijloacele de transport în comun.
Putem spune că, în prima situație, angajatorul este singurul în măsură să aprecieze dacă poate să-și desfășoare activitatea cu salariații în regim de telemuncă/muncă la domiciliu, dar și dacă dispune de resursele materiale necesare. Dacă nu poate respecta prima condiție, atunci are obligația de a respecta obligația decalării programului de lucru și a împărțirii salariaților în grupe
Trebuie menționat faptul că programul de lucru, fiind precizat în contractul individual de muncă, trebuie modificat astfel încât să reflecte realitatea. Modificarea, fiind o obligație impusă printr-un act normativ, poate fi și unilaterală, cu informarea și consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților.
Prin modificarea programului de lucru se face dovada îndeplinirii obligației de decalare a programului și împărțire în grupe a salariaților", a precizat consilierul juridic.
Inspecția Muncii a explicat într-un ghid recent că decalarea programului implică doar modificarea programului de lucru, nu a unei clauze din contractul individual de muncă și, prin urmare, nu se transmite în Registrul General de Evidență a Salariaților.
Angajatorul se achită de obligație oricum dacă decalează programul
"Dacă nu poate respecta prima variantă (telemunca), atunci angajatorul are obligația de a respecta obligația decalării programului de lucru și a împărțirii salariaților în grupe. Fiind în discuție două variante, alegerea uneia dintre acestea echivalează cu îndeplinirea obligației. Angajatorul va fi obligat să ia toate măsurile privind securitatea sanitară a lucrătorilor atunci când decide să nu modifice modul de lucru. Fiind vorba despre obligații, nu va putea refuza ambele variante, iar singura opțiune pe care o are la dispoziție este cea de a alege una dintre variantele propuse de Guvern", a mai explicat Dan Năstase.
Comentarii articol (0)