Schema de ajutor de stat cuprinsă în OUG 205/2020, ce se aplică de azi, vizează producătorii vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin - persoane fizice, PFA-uri, întreprinderi individuale sau familiale și persoanelor juridice.
Conform ordonanței, ajutorul constă într-o subvenție directă egală cu echivalentul în lei a 500 euro/ha, dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.
Perioada de valabilitate a schemei este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor ordonanței (adică de azi) și 31 decembrie 2020. Iar plata ajutorului, scrie în OUG, se va face tot până la final de an.
Banii pot fi ceruți de la APIA, în termen de șapte zile lucrătoare de la publicarea ordonanței, adică de azi. Asta înseamnă că cererile se pot depune până în data de 14 decembrie (inclusiv). Bugetul schemei de ajutor de stat este de aproape 60 de milioane de lei.
Care sunt criteriile de eligibilitate cerute beneficiarilor:
- să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață;
- să exploateze plantații viticole înscrise în registrul dedicat și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;
- să nu depășească valoarea totală de 100.000 euro/beneficiar în baza punctului 3.1 din Comunicarea CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);
- să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, faliment sau lichidare în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
Alte măsuri de sprijin pentru fermieri
Guvernul a adoptat, la momentul aprobării schemei de ajutor de stat pentru vitivinicoli (27 noiembrie 2020), un alt proiect de OUG ce conține măsuri de sprijin pentru fermieri, dar, pentru că documentul n-a apărut în Monitorul Oficial, încă nu se aplică. Mai exact, așa cum a transmis Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, într-o conferință de presă organizată cu ocazia adoptării proiectului, este vorba despre un program numit Agro Invest, ce va asigura fermierilor, după ce măsurile cuprinse în proiectul de OUG se vor aplica, "acces la finanțare bancară prin credite cu garanții de stat și dobândă subvenționată".
"Prin acest program, se acordă un plafon de garanții de stat de un miliard de lei pentru fermierii care vor accesa credite pentru capital de lucru și pentru investiții cu garanții de stat și cu dobândă subvenționată, la fel ca în programul IMM Invest, care în acest moment a ajuns la un plafon de peste 16 miliarde de lei garanții de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii din România", a subliniat Ionel Dancă.
De-a lungul acestui an, redacția noastră a scris mai multe articole despre programul ce a inspirat Agro Invest, respectiv IMM Invest, conceput să ajute IMM-urile cu obținerea de credite bancare, prin garantarea acelor credite, de către stat, și acoperirea dobânzilor.
Atenție! Programul ce apare în a doua parte a materialului, respectiv Agro Invest, nu se aplică deocamdată. Intrarea în vigoare a ordonanței ce conține acest program are loc odată cu publicarea în Monitorul Oficial.