În esență, procedura de vânzare a terenurilor agricole este următoarea: proprietarul unui astfel de teren depune, la primăria de care ține terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare, care va fi afișată timp de o lună, timp în care cei ce au drept de preemțiune (de întâietate), adică coproprietarii, arendașii și alții, pot să-și exercite acest drept și să anunțe cumpărarea. Dacă nu apare, timp de 30 de zile, niciun preemptor, proprietarul poate, în baza unei adeverințe de vânzare liberă, să vândă terenul agricol oricui.
La modul concret, potrivit ordonanței, “[c]ererile prevăzute la alin. (1) (prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare - n. red.) și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune (...) se soluționează, în condițiile prezentei ordonanțe, cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale (…)”.
Autoritățile vor verifica, pe lângă cererea de afișare a ofertei de vânzare a terenului agricol, dacă sunt atașate următoarele documente:
- o copie a BI/CI a vânzătorului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru vânzătorul persoană fizică cu domiciliul în străinătate;
- actul de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vânzare (după caz: contract de vânzare - cumpărare, contract de donaţie, proces-verbal de predare-primire, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor, contract de schimb etc.);
- extras de carte funciară pentru informare, însoţit de extrasul de plan cadastral de carte funciară al imobilului, în sistem de coordonate "Stereografic 1970", în condiţiile în care terenul este intabulat;
- o copie a certificatului constatator de la registrul comerţului sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul vânzătorului persoană juridică;
- în caz de reprezentare, procura notarială, respectiv delegaţia, hotărârea adunării generale a asociaţilor, decizia asociatului unic sau decizia reprezentantului formei asociative, în original, precum şi o copie a BI/CI a împuternicitului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru împuternicitul persoană fizică cu domiciliul în străinătate;
- hotărârea adunării generale a asociaţilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, în original, din care să rezulte acordul cu privire la vânzarea bunului aflat în proprietatea societăţii, în cazul vânzătorului persoană juridică;
- certificat de atestare fiscală emis de către primărie;
- alte documente doveditoare, după caz.
- o copie a BI/CI a preemptorului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru preemptorul persoană fizică cu domiciliul în străinătate ori, după caz, a împuternicirii/procurii notariale/delegaţiei şi o copie a BI/CI sau a pașaportului reprezentantului legal;
- o copie a certificatului constatator de la registrul comerţului sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice;
- copii de pe documentele justificative care atestă calitatea de preemptor şi încadrarea în una dintre categoriile stabilite de lege, respectiv coproprietar, arendaş sau proprietar vecin, după caz: acte de coproprietate pe terenul agricol supus vânzării, contract de arendă, acte de proprietate ale imobilelor care au hotar comun cu terenul supus vânzării, altele asemenea;
- în caz de reprezentare, procura notarială, respectiv delegaţia, hotărârea adunării generale a asociaţilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, după caz, în original, precum şi o copie a BI/CI a împuternicitului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru împuternicitul persoană fizică cu domiciliul în străinătate.
În baza adeverinței de liberă vânzare, dar și a avizelor finale emise de autorități, notarii publici pot face încheierea contractelor de vânzare a terenurilor agricole în formă autentică, fără să mai fie nevoie de îndeplinirea altor condiții.
Practic, ordonanța stabilește o derogare temporară de la noile condiții impuse prin Legea 175/2020 pentru vânzarea terenurilor agricole, printre care și o listă mai lungă a celor ce au drept de preemțiune, dar și posibilitatea de a vinde aceste terenuri doar către firmele sau persoanele care locuiesc sau au sediul în România și care fac agricultură de cel puțin cinci ani aici.
De altfel, redacția noastră a prezentat pe larg noile reguli apărute la vânzarea terenurilor agricole din extravilanul localităților.