ACCES GRATUIT
Revista presei
Cum vor putea cei care nu au prins loc la vaccinare să se imunizeze
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Articolul continuă mai jos
Cum vor putea cei care nu au prins loc la vaccinare să se imunizezeMedicul militar Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a declarat, la Digi24, că deși centrele de vaccinare sunt disponibile, dozele de vaccin nu sunt suficiente pentru a putea imuniza la capacitate maximă. Acesta a explicat că perioada de programări va fi extinsă pentru 20 de zile iar pe măsură ce se vor elibera locuri sistemul le va repartiza celor înscriși pe platformă.
“Centrele de vaccinare sunt deja disponibile. Degeaba putem crea aceste programări, pentru că ele nu se pot crea în același interval de timp, pentru că nu sunt suficiente doze.Ce vom încerca din această săptămână este să extindem perioada cu încă 20 de zile pentru a putea da drumul la programări și pe platformă se va putea crea o posibilitate să ne putem programa și să rămânem în așteptare.În momentul în care se eliberează un loc, sistemul să ți-l aloce și persoana respectivă să fie notificată. Se va face o programare directă în centrul din localitatea care persoana respectivă bifează că locuiește sau are rezidența sau în județul pe care l-a selectat ca fiind județ de domiciliu.Aplicația se dezvoltă din această săptămână și va permite unui număr mult mai mare de persoane să se înscrie în platforma de programare și ulterior să fie alocate unor centre de vaccinare pe măsură ce apar locuri libere”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,25 la sutăBNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,25 la sută pe an. În 2020 au avut loc trei reduceri ale nivelului dobânzii-cheie, cea mai recentă fiind în august.
Banca Centrală anunţă reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021. Decizia a fost luată în urma şedinţei Consiliului de Administraţie de pe vineri.
De asemenea, BNR anunţă reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an, de la 1,00 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an de la 2,00 la sută pe an.
Nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit au fost păstrate.
Bursa de la Bucureşti a ajuns la un maxim istoric. Ce înseamnă această creștere pentru economieBursa de la Bucureşti a depășit maximul ultimilor 13 ani, adică de la criza financiară încoace. Indicele BET a ajuns la 10.309,15 puncte.
Alexandra Smedoiu, președintele Asociației Analiștilor Financiari, a explicat la Digi24 ce înseamnă acesstă creștere pentru economie și care sunt tendințele.
"Bursa și piața de capital ar trebui să reflecte starea economică și evoluția acesteia. Când vorbim de evoluția economiei, ne uităm la bursă.Se pare că bursa reacționează cu foarte mult optimism. Dar, trebuie să ne raportăm la creșterea bursei și la nivelul dinainte de criza din 2009. Dacă ne raportăm așa, nivelul acesteia nu pare foarte crescut, cu evoluția din ultimul an ne-am apropiat la nivel global la nivelul din 2007.Bursa reacționează la știrile despre economia reală. Realitatea din anul pandemic a arătat că recesiunea a afectat mai degrabă companiile mici si nelistate decât pe cele mari și listate, pentru acestea din urmă, perspectivele au fost bune și vor fi la fel și în continuare", a explicat Smedoiu.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)