Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Scădere semnificativă a indicelui ROBOR la trei luni, după ce BNR a redus dobândaDecizia BNR de a reduce dobânda de politică monetară a determinat o scădere însemnată a indicelui ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019. Astfel Roborul a scăzut luni de la 1,78% la 1,59%.
La finalul săptămânii trecute, Banca Centrală a anunțat că reduce rata dobânzii de politică monetară la 1,25 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an.
Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat anul 2020 la 2,03% pe an. Comparativ, la începutul anului trecut, ROBOR la 3 luni era de 3,19% pe an. Scăderi au înegistrat și ROBOR la 6 luni, la 1.72%, de la 1,94%, precum și ROBOR la 12 luni, de la 1,98% la 1,79%, potrivit Mediafax.
ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni. Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.
Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR în contractele de credit retail în lei.
UE vrea să îşi reducă dependenţa de dolarul american şi de alte centre financiareComisia Europeană a anunţat marţi că va încerca să crească rolul internaţional al monedei euro şi să pună la punct o infrastructură financiară europeană astfel încât Uniunea Europeană să devină mai independentă de alte centre financiare precum şi de rolul dominant jucat de dolarul american, informează Reuters, citată de Agerpres.
În acest sens, Executivul comunitar a prezentat marţi o nouă strategie menită să impulsioneze deschiderea, soliditatea şi rezilienţa sistemului economic şi financiar al UE pentru anii următori. Scopul strategiei este consolidarea capacităţii Europei de a juca un rol primordial în guvernanţa economică mondială, protejând totodată Uniunea Europeană împotriva practicilor neloiale şi abuzive.
Strategia Comisiei se bazează pe trei piloni, care se consolidează reciproc. Primul pilon este consolidarea rolului internaţional al monedei euro prin iniţierea unor dialoguri cu ţările terţe partenere vizând promovarea utilizării monedei euro, prin sprijinirea dezvoltării unor instrumente şi a unor indici de referinţă exprimaţi în euro şi prin promovarea statutului acesteia ca monedă internaţională de referinţă în sectoarele energiei şi produselor de bază, inclusiv pentru purtătorii de energie emergenţi, cum ar fi hidrogenul.
Al doilea pilon vizează dezvoltarea în continuare a infrastructurilor pieţei financiare a UE şi îmbunătăţirea rezilienţei acestora, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea extrateritorială a sancţiunilor de către ţările terţe.
Cel de-al treilea pilon are în vedere promovarea în continuare a punerii în aplicare şi a executării uniforme a sancţiunilor impuse de UE. Anul acesta, Comisia va dezvolta o bază de date - Registrul consacrat schimburilor de informaţii privind sancţiunile - pentru a asigura eficacitatea raportării şi a schimburilor de informaţii între statele membre şi Comisie cu privire la punerea în aplicare şi la executarea sancţiunilor.
Comentarii articol (0)