CJUE: Vânzarea unui imobil ipotecat atribuit la licitație creditorului nu reprezintă, prin ea însăși, o operațiune supusă TVA

La baza deciziei preliminare a CJUE (în cauza C‑655/19) a fost o situație din România, în care un creditor îi împrumutase o sumă de bani unei persoane, iar aceasta garantase împrumutul cu trei imobile. Între timp, debitorul nu și-a putut plăti datoria, astfel că bunurile ipotecate au fost scoase la licitație. Iar persoana care le-a dobândit a fost fix creditorul.

Ulterior, acesta a vândut, la momente diferite, bunurile adjudecate, iar Fiscul a considerat că o parte din aceste tranzacții ar trebui să fie supuse TVA și, astfel, l-a obligat pe vânzător să plătească taxa, împreună cu dobânzi și penalități de întârziere. În esență, organul fiscal a considerat că activitatea desfășurată de împrumutător era una cu caracter economic (având și continuitate), iar acest lucru a generat obligația de plată a TVA (în plus, plafonul sub care se aplica regimul special de scutire fusese depășit cu mult).

CJUE, însă, nu a fost de acord cu această interpretare: „operațiunea prin care unei persoane i se atribuie un imobil urmărit silit în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate în vederea recuperării unui împrumut acordat anterior, iar ulterior aceasta procedează la vânzarea imobilului menționat nu constituie în sine o activitate economică atunci când operațiunea respectivă ține de simpla exercitare a dreptului de proprietate, precum și de buna gestionare a patrimoniului privat, astfel încât persoana respectivă nu poate, în temeiul acestei operațiuni, să fie considerată persoană impozabilă”.

Limbajul tehnic al Curții ar putea să creeze confuzie. Dar, în esență, CJUE a vrut să spună că vânzarea imobilelor atribuite la licitație a fost o modalitate prin care împrumutătorul și-a recuperat pierderile pe care le-a suferit atunci când nu i-a fost rambursat împrumutul la timp (ideea de „bună gestionare a patrimoniului privat”). Iar modul prin care a ales să facă acest lucru a fost prin vânzarea bunurilor atribuite (ideea de „simplă exercitare a dreptului de proprietate”; deși acest lucru ar putea avea și alte consecințe, însă mai puțin importante acum). 

De aceea, trebuie separată această acțiune de idee de activitate economică (fapte de comerț, de exemplu). Da, achiziționarea și vânzarea de imobile pot reprezenta asemenea activități economice, dar nu este suficient să fie calificate, ca atare, doar pentru că ele au avut loc. Contează contextul, iar în exemplul de mai sus se vede că nu discutăm de ceva comercial, ci de ceva ce ține de recuperarea unor sume de bani.

„În aceste condiții, trebuie să se considere că operațiunile juridice efectuate de [împrumutător] țin de gestionarea unui patrimoniu privat din moment ce, după cum reiese din informațiile de care dispune Curtea și care trebuie verificate de instanța de trimitere, în primul rând, persoana interesată avea ca obiectiv recuperarea creanțelor sale și reconstituirea patrimoniului său și, în al doilea rând, nu a întreprins demersuri active de comercializare a terenului. Rezultă că persoana interesată nu poate fi considerată persoană impozabilă în scopuri de TVA, în sensul articolului 9 alineatul (1) primul paragraf din Directiva TVA, pentru vânzările de imobile în discuție în litigiul principal, astfel încât aceste operațiuni nu ar fi trebuit să fie supuse taxei menționate”, a mai reținut CJUE (paragraful 39 al deciziei).