Deoarece noul plafon pentru aplicarea sistemului de TVA la încasare n-a fost reglementat inițial cum trebuie, Guvernul a intervenit cu corecturi punctuale pentru a-l face funcțional începând de astăzi, conform unei OUG apărute vineri seară. Totodată, s-a stabilit clar că intrarea în acest sistem se poate face oricând în timpul anului, nu doar în prima lună a anului.
Legea 296/2020 este actul normativ care a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2021, plafonul pentru
sistemul de TVA la încasare se majorează de la 2,25 milioane de lei la
4,5 milioane de lei. Totuși,
așa cum au atenționat specialiștii, reglementarea defectuoasă a făcut ca, în practică, aplicarea noului plafon să fie imposibilă, aspect
confirmat indirect inclusiv de Fisc.
Din acest motiv, vineri seară
a apărut în Monitorul Oficial OUG 13/2021,
care corectează neajunsurile și face noul plafon funcțional începând cu data de 1 martie 2021. Concret, în primul rând, plafonul de 4,5 milioane de lei a fost trecut la toate prevederile Codului fiscal care încă mai făceau referire la plafonul de 2,25 milioane de lei.
În al doilea rând, dispozițiile sistemului de TVA la încasare au fost ajustate în așa fel încât
intrarea în acesta să fie posibilă oricând în timpul anului (de la o perioadă fiscală la alta). Mai precis, depunerea formularului 097 se poate face până la
data de 20 a lunii anterioare începerii perioadei fiscale din care se va aplica sistemul de TVA la încasare.
„În prezent, nu se poate aplica sistemul TVA la încasare în noile condiții prevăzute de Legea 296/2020, respectiv prin raportare la noul plafon de 4.500.000 lei și cu posibilitatea exercitării opțiunii pentru aplicarea sistemului oricând în cursul anului, întrucât la art. 282 din Codul fiscal există o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, iar la art. 324 se prevede în continuare că notificarea pentru aplicarea sistemului se depune până la 25 ianuarie inclusiv a fiecărui an, iar sistemul se aplică din prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opţiunea”, scria în nota de fundamentare ce însoțea OUG 13/2021 în forma sa de proiect.
Cei care optează pentru TVA la încasare trebuie să aplice sistemul cel puțin până la finalul anului calendaristic în care și-au exercitat opțiunea. Ulterior, cine vrea să iasă voluntar din sistem trebuie doar
să depună o notificare în acest sens până la data de 20 a lunii.
„Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare și care nu depășește în cursul unui an plafonul de 4.500.000 lei poate renunța la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între datele de 1 și 20 ale lunii, cu excepția primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se realizează de organele fiscale competente începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea”, prevede noua ordonanță.
În altă ordine de idei, OUG 13/2021 conține și
o precizare tranzitorie importantă pentru cei care aplicau deja sistemul și în ianuarie 2021 au depășit vechiul plafon de 2,25 milioane de lei:
„Persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare și care au depășit în cursul lunii ianuarie 2021 plafonul de 2.250.000 lei, dar nu au depășit plafonul de 4.500.000 lei, nu vor fi radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.”
Prevederile din OUG 13/2021 care fac referire la ajustările privind sistemul de TVA la încasare sunt articolul
I, punctele 11, 12, 13, 15, 16 și 17, articolul
IV și articolul
V, litera b.
Acum,
mai este necesară doar actualizarea formularului 097 și a instrucțiunilor sale de completare.