Optimizări fiscale: Cum știi dacă un aranjament transfrontalier trebuie raportat la ANAF sau în altă țară

Raportarea aranjamentelor fiscale transfrontaliere către ANAF este prevăzută de Ordonanța Guvernului 5/2020. Actul normativ a fost dat pentru eliminarea practicilor fiscale ce permit companiilor să evite plata taxelor și impozitelor sau să obțină reduceri ale acestora, el reprezentând o transpunere a unei directive europene.

Cei obligați să raporteze aranjamentele transfrontaliere din care există câștiguri directe sau indirecte sunt fiscaliștii care sfătuiesc firmele, adică avocații, notarii, contabilii sau consultanții fiscali (ca intermediari), dar, uneori, și companiile în sine. Însă cum își dă seama cineva, ca intermediar/contribuabil, că un aranjament fiscal transfrontalier trebuie raportat la ANAF, nu în altă țară?

„Pentru ca un aranjament transfrontalier să fie raportat către ANAF, este nevoie ca cel puțin unul dintre participanți, fie el contribuabil relevant sau intermediar, să fie rezident fiscal român. Dacă există mai mulți intermediari/contribuabili relevanți, unul dintre ei va trebui să raporteze către ANAF aranjamentul în cauză, ceilalți intermediari/contribuabili relevanți fiind exonerați de la obligația de raportare”, a precizat, pentru avocatnet.ro, Andreea Mitiriță, Partener Taxe la PwC România.

Potrivit OG 5/2020, în cazul intermediarului, o optimizare fiscală este raportată numai la autoritățile competente din statul care ocupă primul loc în lista următoare:

• statul membru în care intermediarul își are rezidența fiscală;
• statul membru în care intermediarul are un sediu permanent prin intermediul căruia sunt furnizate serviciile legate de aranjamentul în cauză;
• statul membru în care intermediarul este constituit sau de a cărui legislație este reglementat;
• statul membru în care intermediarul este înregistrat într-o asociație profesională în legătură cu servicii de natură juridică, fiscală sau de consultanță.

Așadar, intermediarul este scutit de raportarea unui aranjament în România dacă deține și prezintă celor de la ANAF „dovezi concludente din care reiese că aceleași informații au fost raportate autorității competente într-un alt stat membru”, așa cum scrie în ordonanță.

În cazul în care obligația de raportare revine companiei, un aranjament este raportat numai autorităților competente din statul membru care ocupă primul loc în lista următoare:

• statul membru în care contribuabilul își are rezidența fiscală;
• statul membru în care contribuabilul are un sediu permanent care beneficiază de aranjamentul în cauză;
• statul membru în care contribuabilul obține venituri sau generează profituri, deși nu își are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru;
• statul membru în care contribuabilul desfășoară o activitate, deși nu își are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru.

La fel ca în cazul intermediarilor, companiile scapă de obligația de a raporta dacă prezintă Fiscului dovezi concludente din care să rezulte că obligația de raportare a fost îndeplinită într-un alt stat membru.

Partenerul de la PwC a vorbit și despre verificările care ar trebui făcute pentru a identifica în mod corect entitatea către care trebuie făcută raportarea aranjamentelor fiscale transfrontaliere.

„Pentru o raportare corectă, este recomandabil ca la nivelul contribuabilului să existe o procedură internă pentru identificarea aranjamentelor transfrontaliere raportabile. Aceasta ar fi indicat să includă aspecte precum identificarea rolurilor și acțiunilor-cheie în îndeplinirea obligațiilor de raportare și pașii care trebuie urmați pentru a identifica aranjamentele raportabile sau pentru a respecta obligațiile de raportare aferente.

Deși nu se instituie o obligație, chiar și ghidul de aplicare [pus la dispoziție de ANAF] menționează că este de așteptat ca la nivelul contribuabililor relevanți să existe o procedură internă, pentru a le putea demonstra autorităților fiscale abordarea proactivă pe care au avut-o și că au fost luate toate măsurile rezonabile și necesare pentru a stabili dacă există aranjamente transfrontaliere raportabile. Procedura documentează, de asemenea, raționamentul obiectiv în baza căruia aranjamentele transfrontaliere au fost sau nu raportate”, a detaliat Andreea Mitiriță.

Obligația de raportare revine firmelor atunci când n-au folosit un intermediar pentru a implementa o schemă transfrontalieră sau dacă intermediarul nu face raportarea dintr-un motiv sau altul. Ideea de bază este ca societățile să intervină chiar dacă obligația de raportare este la intermediari, pentru a se asigura că informațiile trimise la ANAF sunt adecvate.

Pentru a raporta optimizările fiscale transfrontaliere, specialiștii și firmele au la dispoziție un formular de la ANAF. Începând cu aranjamentele fiscale transfrontaliere discutate sau implementate începând cu 1 ianuarie 2021, termenul de raportare este de 30 de zile.