Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Cele mai mari salarii din România. Unde se câștigă peste 10.000 de lei pe lunăCei mai mulți români care câștigă peste 10.000 de lei brut lunar locuiesc în București, Cluj și Timiș și lucrează în domeniile IT, asistență spitalicească sau bancar.
Pe de altă parte, unu din trei români este plătit cu salariul minim pe economie, fie că are studii superioare sau nu.
Cele mai mari salarii sunt plătite în București. Aici sunt peste 127.000 de români care câștigă lunar peste 10.000 de lei brut. Salarii mari sunt câștigate și în județele Cluj și Timiș. Aici, potrivit datelor oficiale, peste 35.000 de angajați au astfel de salarii. Topul este completat de Ilfov și Iași.
Regiunea geografică nu garantează un venit crescut. Așa se face că județe învecinate pot fi un reper atât pentru venituri mari, cât și pentru venituri mici. Acest lucru este influențat și de numărul angajaților. Județele Iași și Vaslui sunt cele mai bune exemple, dar nu singurele. În Iași sunt peste 7.000 de angajați care câștigă peste 10.000 de lei lunar, în timp ce în Vaslui sunt de 13 ori mai puțini români cu astfel de salarii.
Agenţia Europeană de Mediu încurajează mersul cu trenul. Transportul feroviar a reprezentat sub 1% din emisiile poluanteMersul cu trenul este un mijloc de călătorie mai prietenos cu mediul comparativ cu avionul şi maşina, pentru că produce mai puţine emisii de gaze cu efect de seră, a transmis miercuri Agenţia Europeană de Mediu (AEM), citată de DPA.
EMA a precizat că a evaluat diferite mijloacele de călătorie ca parte a unor eforturi de a oferi informaţii despre cum poate UE să implementeze Pactul Verde European, care include o ţintă de a reduce emisiile cu efect de seră din transport cu 90% până în 2050 comparativ cu 1990.
Transportul a reprezentat un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2018. Transportul auto a reprezentat 72% din emisii, în timp ce cota transportului maritim a fost de 14%, iar cea a aviaţiei, de 13%.
Transportul feroviar a reprezentat mai puţin de 1% din emisii, provenite în principal de la trenurile diesel, conform AEM, citată de Agerpres.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)