ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Conectarea caselor de marcat: S-a oficializat un calendar nou, astfel că legarea aparatelor începe mâine
Deși conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare ar fi trebuit să fie deja în derulare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a oficializat azi un nou calendar. Concret, firmele încep efectiv conectarea la data de 31 martie 2021, operațiunea urmând să se termine în noiembrie 2021.
Articolul continuă mai jos
Ordinul ANAF 435/2021, care a apărut azi în Monitorul Oficial și se aplică deja, prevede că
legarea caselor de marcat la sistemul de monitorizare al ANAF se face la termene diferite, în funcție de dimensiunea contribuabililor:
- contribuabilii mari - între 31 martie și 30 iunie 2021;
- contribuabilii mijlocii și mici - între 31 martie și 30 noiembrie 2021;
- în cazul aparatelor care nu pot fi conectate la internet, se transmite la Fisc o declarație în acest sens până la 30 iunie 2021 (contribuabili mari), respectiv 30 noiembrie 2021 (contribuabili mijlocii și mici);
- începând cu aparatele achiziționate din decembrie 2021, conectarea se face la data instalării lor;
- începând cu decembrie 2021, în cazul aparatelor care nu pot fi conectate la internet, se transmite la Fisc o declarație în două zile lucrătoare de la data instalării.
Practic, acest ordin
a abrogat vechiul calendar stabilit anul trecut pentru conectarea caselor de marcat la sistemul ANAF. Conform Ordinului 2.668/2020, conectarea aparatelor ar fi trebuit să aibă loc astfel:
- contribuabilii mari - între 1 iulie și 30 septembrie 2020;
- contribuabilii mijlocii și mici - între 1 iulie 2020 și 31 ianuarie 2021;
- începând cu februarie 2021 - de la data instalării aparatului.
Ulterior, șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, a anunțat amânarea termenelor-limită de conectare din cauza problemelor tehnice și a întârzierilor mari de pe piață. Astfel, termenele vehiculate în ultimele luni au fost
31 martie 2021 și
30 iunie 2021. Asta înseamnă că abia acum a făcut Fiscul tot ce trebuia pentru ca firmele să-și poată conecta aparatele la sistemul său.
Comercianții trebuie să apeleze la tehnicieni specializați pentru a face conectarea aparatelor la sistemul ANAF. Conectarea implică, în mare, trecerea aparatelor de la regimul de funcționare cu profil 0 la regimul de funcționare cu profil 1, însă Marian Anghelescu, președintele Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România, ne-a prezentat recent care sunt pașii mari pe care-i urmează tehnicienii de service.
Companiile care
nu vor respecta termenele impuse de Fisc vor risca
o amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, așa cum reiese din coroborarea articolelor 3^1, 10 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului 28/1999. Mai precis, acest act normativ prevede obligativitatea conectării aparatelor la sistemul ANAF și o amendă pentru neîndeplinirea obligației.
Sancțiunea este suspendată până la 31 martie 2021, dar Guvernul n-a luat până acum nicio măsură pentru a prelungi măsura, astfel că amenda redevine aplicabilă la 1 aprilie 2021.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)