Astfel, autoritățile urmează să desfășoare controale pe întreg lanțul alimentar, entitățile indicate de noua lege fiind Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Sănătății (MS). Amenzile pentru nerespectarea limitei legale amintite sunt între 10.000 și 30.000 de lei, la care se poate adăuga măsura complementară de retragere a alimentelor neconforme de pe piață.
Redacția noastră a cerut lămuriri despre cum se vor face controalele (și la cine) de la toate cele trei autorități ale statului, însă numai cele venite de la ANSVSA sunt detaliate. Astfel, ANSVSA spune că de verificări se vor ocupa inspectorii de la nivelul fiecărei direcții teritoriale din cadrul său, în conformitate cu programele stabilite pentru toată țara, începând chiar de luna asta.
„Începând cu luna aprilie 2021, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii 182/2020, în cadrul controalelor oficiale programate, inspectorii Direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, vor verifica inclusiv modul în care operatorii din domeniul alimentar respectă obligațiile ce le revin cu privire la conținutul de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman”, a precizat, pentru avocatnet.ro, Alina Monea, Șef Serviciu Comunicare și Logistică Documentară în cadrul ANSVSA.
În esență, reprezentanta autorității a explicat că verificările vor viza:
- modul în care firmele din sectorul alimentar respectă prevederile legislative privind conținutul de acizi grași trans din produsele alimentare destinate consumului uman - documente, dovezi, buletine de analiză din care să se evidențieze că, în produsele alimentare care urmează a fi comercializate/sunt pe piață în vederea comercializării, nivelul maxim de acizi grași trans este de 2g la 100g de grăsime;
- modul în care sunt aplicate și respectate cerințele legislative de către firmele din sectorul alimentar în cadrul sistemului propriu de control - acțiunea se poate realiza odată cu verificarea modului în care sunt implementate și menținute bunele practici de igienă și procedurile bazate pe principiile analizei pericolelor și a punctelor critice de control (HACCP);
- rezultatele analitice obținute în urma recoltărilor de probe planificate în cadrul programului de autocontrol și frecvențelor de analizare stabilite pentru fiecare tip de produs, în baza evaluării de risc;
- măsurile luate pentru a reduce nivelurile de acizi grași trans sub conținutul maxim admis.
- unități de producție (în special cele de fabricare a produselor de panificație, patiserie, popcorn);
- unități de fabricare a grăsimilor, margarinei și uleiurilor parțial hidrogenate;
- restaurante (inclusiv fast food);
- depozite;
- unități de procesare a laptelui care folosesc grăsimi vegetale parțial hidrogenate pentru a produce lactate;
- magazine.
Carmen Cucu, Responsabilul cu aplicarea Legii informațiilor de interes public, ne-a spus că și ANPC urmează să deruleze controale la companii pentru a verifica respectarea limitei maxime de acizi grași trans industriali din produsele alimentare. Însă această autoritate se va limita la controale numai atunci când vin reclamații referitoare la acea limită din Legea 182/2020, cu posibilitatea de a redirecționa petițiile către ANSVSA:
„ANPC desfășoară acțiunile de control stabilite prin programele trimestriale aprobate de președintele Autorității, în principal în rețeaua de comercializare, în prezent acestea fiind limitate în condițiile evoluției pandemiei create de virusul SARS-CoV-2. Iar în cazul în care se înregistrează reclamații privind domeniul acizilor grași trans, se vor desfășura controale în consecință și, după caz, extinderea acestora în unitățile de producție sau redirijarea reclamațiilor la ANSVSA.”
Cei de la MS au fost puțin mai rezervați și au indicat faptul că între ei și ANSVSA există un protocol pentru a evita suprapunerile în controalele din sectorul alimentar. Totuși, având la bază prevederile protocolului, MS va putea să desfășoare, de asemenea, verificări.
„Pentru realizarea unor controale cât mai eficiente în ceea ce privește lanțul alimentar și pentru evitarea suprapunerilor în activitatea de control oficial privind alimentele realizată de MS și ANSVSA, precum și pentru delimitarea activităților acestora, pe întreg lanțul alimentar, între aceste autorități s-a încheiat Protocolul de colaborare interinstituțională nr. RL 3398/25860/2012. În conformitate cu atribuțiile și competențele pe domeniile stabilite prin protocolul de colaborare interinstituțională, MS va putea dispune efectuarea unei acțiuni tematice de control”, a precizat, pentru redacția noastră, Direcția relații cu presa, afaceri europene și relații internaționale din cadrul MS.
Cu alte cuvinte, din răspunsurile de mai sus reiese că, în controalele pe Legea 182/2020, sunt șanse mai mari să vedem pe teren inspectori ai ANSVSA, decât inspectori ai ANPC sau inspectori ai MS.
Parlamentarii care au inițiat Legea 182/2020 au indicat faptul că acizii grași trans industriali se găsesc în principal în alimentele procesate, din cauza uleiurilor parțial hidrogenate care ajută, în esență, la prelungirea valabilității mâncărurilor. Potrivit mai multor studii citate de aceștia, pe piața alimentară europeană există alimente cu un conținut foarte ridicat de acizi grași trans, printre care floricelele de porumb care se fac la cuptorul cu microunde, cremele tartinabile, biscuiții, torturile preambalate, margarinele, produsele prăjite, supele, sosurile, cerealele preambalate, napolitanele și chipsurile.