Advice for Small Businesses este un program organizat de BERD și destinat în mod exclusiv IMM-urilor, prin care este facilitat accesul antreprenorilor locali la expertiză și consultanță în scopul de a-i ajuta să se dezvolte și să devină mai competitivi. Prin acesta, BERD oferă finanțare de până la 88% din costul proiectelor de consultanță, iar accesul la acest program nu e condiționat de o anumită perioadă de timp.
„Pe de o parte ajutăm antreprenorii locali să-și identifice zonele vulnerabile și respectiv, nevoile de consultanță și expertiză externă, să găsească consultanții sau experții potriviți, fie că vorbim de consultanți locali sau experți internaționali și de asemenea, le oferim finanțare nerambursabilă care variază între 70 și 88% din costul proiectelor de consultanță.
Cu alte cuvinte, pe scurt, ajutăm antreprenorii locali să implementeze proiecte de consultanță care să-i ajute să își dezvolte afacerea și îi ajutăm pe tot fluxul de la identificarea nevoii, găsirea consultantului și le oferim și finanțare nerambursabilă pentru a putea suporta mai bine costul proiectului de consultanță”, a explicat Daniela Marin, Principal Manager, SME Finance & Development - BERD, în cel mai recent webinar organizat de avocatnet.ro pentru abonații premium.
Despre ce arii de expertiză ar fi vorba, mai exact? De la strategie, marketing, , organizare, operațiuni, guvernanță corporativă, management financiar, proiecte tehnice, de arhitectură, studii de fezabilitate, audituri energetice - „practic toate zonele de expertiză care sunt necesare la un moment dat unei companii în funcție de problemele cu care se confruntă sau de nivelul de dezvoltare la care se află, acestea pot fi acoperite cu proiecte de consultanță implementate cu sprijinul nostru”.
Criteriile de eligibilitate și înscriere
Aplicantul trebuie să bifeze obligatoriu următoarele condiții:
- cifră de afaceri de până la 50 de milioanede euro sau active nete sub 43 de milioane de euro;
- mai puțin de 250 de angajaţi (în mod exceptional, până la 3.000 de angajaţi);
- acționariat majoritar local;
- sunt acceptate toate industriile şi sectoarele cu excepţia industriei militare, a tutunului, jocurilor de noroc sau serviciilor financiare; de asemenea sunt excluse activităţi precum clonarea umană, modificarea moştenirii genetice a fiinţelor umane, crearea embrionilor umani pentru cercetare sau pentru recoltarea celulelor stem;
- respectarea standardelor înalte de integritate („nu putem lucra cu firme care fac sau au făcut obiectul unor proceduri judiciare care ar putea afecta implementarea proiectului”);
- dacă e cazul de proiecte de inovare, există o serie de criterii specifice care sunt prezentate aici.
Dacă cineva este interesat să implementeze un proiect de consultanță în oricare din zonele acestea trebuie să facă un pas simplu: să intre pe site-ul nostru, www.knowhowromania.ro. Acolo este o pagină dedicată IMM-urilor unde este procesul descris pas cu pas.
„Primul pas pe care trebuie să îl parcurgă este să completeze o cerere de finanțare care este foarte simplă, are o pagină, o pagină și jumătate în funcție de cât vor să detalieze, în care trebuie să își treacă datele de identificare ale companiei, nevoia, pur și simplu, în câteva cuvinte, care este nevoia de consultanță pe care au, dacă au identificat o firmă de consultanță în acest sens și cam atât. De acolo, mai departe, procesul este coordonat de noi. Mai sunt acolo câteva documente pe care trebuie să le trimită ulterior, deci pe baza cererii, noi verificăm eligibilitatea companiei și dacă compania este eligibilă, mergem mai departe, iar procesul mai departe este asistat.
Principiul pe care ne ghidăm în acest proces este că noi nu respingem niciodată companii pentru că nu au completat hârtiile, atâta timp cât vorbim de o afacere care este viabilă, are posibilitate de scalare, ne interesează foarte mult viabilitatea și posibilitatea de scalare a unui business, a unei afaceri și îndeplinește criteriile de eligibilitate, iar proiectul pe care dorește să îl implementeze cu sprijinul nostru este un proiect care are sens, cu siguranță primește sprijinul nostru, deci asta este garantat. Niciodată nu respingem companii pentru că nu știu ce nu au trecut într-un document”, a explicat Daniela Marin.
Aceasta a punctat faptul că documentația este accesibilă din perspectiva ușurinței cu care e procurată/întocmită pentru înscrierea în program - un certificat constatator al faptului că e vorba de un capital de origine locală, bilanțul pe ultimii doi ani și o scurtă descriere a companiei.