ACCES PREMIUM
De ce premium?
Ai un PFA și ți-ai schimbat numele după căsătorie sau divorț? Trebuie să schimbi și denumirea acestuia, în termen de 15 zile lucrătoare
Titularul unei persoane fizice autorizate (PFA) are obligația de a modifica denumirea acesteia ori de câte ori intervine o schimbare a numelui, de pildă, în urma căsătoriei sau a divorțului. Termenul în care trebuie făcut acest demers este de 15 zile lucrătoare de la data intervenirii modificării.
Articolul continuă mai jos
Așadar,
potrivit site-ului Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC),
titularul unui PFA este obligat să solicite înregistrarea în registrul comerţului a
menţiunilor privind schimbarea numelui, în termen de 15 zile lucrătoare de la data modificării acestuia. Astfel, în caz de căsătorie ori divorț, sau chiar în caz de schimbare a prenumelui, titularul unui PFA trebuie să declare modificarea la registru.
Acest lucru reprezintă, cumva, un demers firesc din moment ce, potrivit art. 31, alin (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ”
[f]irma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia”.
În acest sens, potrivit ONRC, pentru a înregistra modificarea referitoare la nume şi prenume, chestiune obligatorie conform Legii nr. 26/1990,
titularul trebuie să se prezinte la oficiul registrului comerţului unde s-a înregistrat ca PFA, cu următoarele documente:
- actul doveditor al schimbării numelui (ex. certificatul de căsătorie, hotărârea de divorţ etc.), după caz;
- noul act de identitate;
- certificatul de înregistrare al PFA; și
- certificatul constatator de autorizare.
În egală măsură, titularul unui PFA care își desfășoară activitatea în România, cetăţean român sau din alte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European,
trebuie să anunțe la registrul comerţului
oricând au loc modificări, după caz,
referitoare la domiciliul, seria și numărul actului de identitate sau
seria şi numărul paşaportului său.
Reamintim faptul că
înființarea unui PFA rămâne în continuare una dintre cele mai simple proceduri de înființare a unei forme juridice, iar procesul are costuri zero pentru cei care se ocupă singuri de el.
Cu atât mai mult cu cât
ONRC are implementată procedura de înființare online a unui PFA, care îi scutește de drumuri pe solicitanți,
cu mențiunea că acest lucru este posibil doar dacă au o semnătură electronică.
De asemenea, dacă vrei să-ți deschizi un PFA, ar fi bine să știi care sunt aspectele la care este necesar să fii atent, precum alegerea codului CAEN, dovedirea pregătirii profesionale aferente acestuia, numărul maxim de angajați pe care îi poți avea și, cel mai important, alegerea sistemului de impozitare. De aceea,
este recomandat să afli, înainte de înființare, de ce și când este indicat, conform specialiștilor, să optezi pentru impozitarea în sistem real și când să alegi sistemul forfetar de impozitare, denumit și normă de venit.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.