„Angajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condițiile stabilite prin regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii”, scrie în prevederea recent introdusă în Codul muncii la art. 16.
Folosirea semnăturii electronice este o opțiune. Nu doar că angajatorul nu poate impune acest tip de semnătură niciunui angajat - actual sau viitor - întrucât chiar Codul muncii, tot la art. 16, prevede acest lucru, dar nici firma nu e ținută în vreun fel să folosească semnătura aceasta sau, dacă a decis să o folosească cu anumiți salariați, să o extindă în toate situațiile. Vorbim, desigur, strict de raporturile de muncă, existând numeroase alte situații în care firmele, mai ales în calitate de contribuabili, deci, în relația lor cu Fiscul, sunt obligate să folosească semnătura electronică.
Într-o firmă vor putea exista contracte și alte tipuri de documente semnate cu angajații care au fost de acord prin semnătură electronic, concomitent cu documentele semnate olograf, adică de mână.
Singura condiție impusă de lege este ca pe același document să se folosească același tip de semnătură - fie ambele părți au semnat electronic, fie olograf.
Comentarii articol (0)