Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Florin Cîțu: Rata de infectare scade, campania de vaccinare dă roade. Mai avem pregătite măsuri de relaxarePremierul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă, că țintele de vaccinare reprezintă borne de relaxare și a precizat că rata de infectare în România a scăzut, ceea ce înseamnă că imunizarea dă roade. Prim-ministrul a mers la Circul Metropolitan din Capitală, într-o acțiune în care toți membrii Guvernului participă activ la campania de vaccinare.
„Până acum arată foarte bine campania de vaccinare. Vedeţi azi avem un progres, am eliminat obligativatea purtării măştii în spaţii deschise, în spaţii aglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie bună. Cu cât accelerăm campania de vaccinare, e singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, cu atât putem să luăm mai repede măsuri de relaxare. Îi felicit pe colegii mei că au ieşit. Veţi mai vedea câteva acţiuni ale Guvernului, dar avem nevoie de susţinerea oamenilor şi am văzut oameni care sunt binevoitori şi fericiţi să se vină să se vaccineze.
Doar împreună învingem pandemia. Noi facem totul pentru a atinge aceste cifre şi cu cât sunte mai aproape de 30%, atât înseamnă 5 milioane persoane vaccinate, cu atât pandemia este lăsată în urmă. Vom vedea la 1 iunie. Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile care vor intra de la 1 iunie, dar deja hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă accelerarea campaniei ne va permite, atunci ne vom gândi şi la alte posibile măsuri. Ce s-a aprobat la CNSU nu vom mai scoate de acolo”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susținută sâmbătă la Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti.
Mașinile electrificate au o creștere de 79,8% și au ajuns la o cotă de 11,6% în totalul pieței auto din România (Analiză APIA)Autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 79,8%, realizând o cotă de piață de 11,6%, potrivit unei analize a înmatriculărilor de autovehicule în 2021, postată pe site-ul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule (APIA).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, după 4 luni din 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere moderată (-1,1pp) față de perioada similară din 2020, ajungând, astfel, la o pondere de 62,1%, se arată în document.
În ceea ce privește autoturismele cu motoare diesel, și acestea înregistrează o scădere de 5,0pp față de primele 4 luni din 2020, deținând o cotă de doar 26,2% din total.
Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să dețină, după primele 4 luni din 2021, o cotă de piață de 11,6%, care este de 2,1 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%), arată APIA.
Moderna va cere la începutul lui iunie autorizarea în UE a vaccinului anti-Covid pentru copiii cu vârste între 12 și 17 aniModerna va cere în câteva zile ca vaccinul anti-Covid pe care îl produce să fie autorizat în Uniunea Europeană și pentru copiii cu vârsta între 12 și 17 ani.
Șeful companiei, Stephane Bancel, a declarat pentru jurnaliștii francezi că va depune o cerere la Agenția Europeană a Medicamentului la începutul lunii viitoare.
Stephane Bancel a spus că imunizarea copiilor trebuie începută, deoarece până la vară, toți adulții care vor să se vaccineze vor fi deja imunizați cu cel puțin o doză.
Moderna a anunțat în 6 mai că serul său are o eficiență de 96 la sută la categoria de vârstă 12 - 17 ani.
Comentarii articol (0)