UPDATE: Publicarea pe internet a unor anunțuri fictive trebuie pedepsită ca înșelăciune, nu ca fraudă informatică. Decizia ICCJ, publicată în Monitor

Prin decizia dată pe 7 iunie , Înalta Curte a tranșat o problemă ridicată de secția penală a Curții de Apel Alba Iulia, stabilind că  „publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal”. Decizia nr. 37/2021 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 707.

Problema pusă a fost dacă faptele de acest fel ar trebui încadrate ca înșelăciune, adică în articolul 244 din Codul penal, sau ca fraudă informatică (articolul 249). Frauda informatică este mai dur sancționată în Codul penal (vorbim de o pedeapsă între doi și șapte ani) și presupune „introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane”.

Decizia Curții vine să infirme „o practică judiciară majoritară care a prevalat timp de aproape 18 ani”, potrivit avocatului de drept penal George M.L. Zlati, specializat în criminalitate informatică: „De la acest moment nu mai există vreun dubiu cu privire la faptul că publicarea de anunțuri fictive/frauduloase pe Internet și prejudicierea unor persoane prin inducerea acestora în eroare constituie infracțiunea de înșelăciune și nu infracțiunea de fraudă informatică. Mai rămâne de clarificat faptul că nu orice anunț fictiv/fraudulos publicat pe Internet echivalează cu un fals informatic”.

„(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală”, prevede articolul 244 din Codul penal.

„În cazul fraudei informatice, sistemul informatic sau datele informatice nu sunt folosite ca un instrument ori mijloc de inducere în eroare a unei persoane, ci devin chiar obiect (țintă) al conduitei infracționale; în cazul fraudei informatice lipsește o legătură subiectivă între făptuitor și persoana vătămată ori un reprezentant al acesteia; în cazul fraudei informatice, făptuitor este cel care realizează actul de dispoziție prejudiciant, fără a exista un consimțământ (chiar unul viciat) din partea persoanei vătămate (cum este în cazul infracțiunii de înșelăciune).

Problema suplimentară care se ridică este aceea dacă fapta de înșelăciune reținută într-o atare ipoteză va fi întotdeauna o înșelăciune în formă agravată, respectiv comisă prin mijloace frauduloase. Simpla „transmitere” a informației mincinoase potențialelor victime printr-o platformă informatică de tip e-commerce nu poate să atragă de plano reținerea formei agravate, pentru că această modalitate de transmitere a mesajului nu prezintă per se o mare aparență de veridicitate (publicarea anunțului pe un astfel de site web nu garantează suplimentar autenticitatea sa). Așadar, reținerea agravantei este posibilă doar dacă autorul utilizează suplimentar mijloace frauduloase, nume sau calități mincinoase, care să întărească aparența de veridicitate cu privire la afirmațiile sale neadevărate”, a punctat Înalta Curte în motivarea deciziei.