avocatnet.ro 
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2279 și a art. 2321 din Codul civil, coroborate cu art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, scrisoarea de garanție emisă de o instituție de credit constituie titlu executoriu numai dacă aceasta este emisă în garantarea unui contract de credit”, a stabilit Înalta Curte printr-o decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept civil.
„În condițiile date, în care nu se poate identifica o tendință manifestă de derogare de la regimul juridic al activității de creditare (din perspectiva asigurării facilității în recuperarea creditelor acordate) și în care nu există nicio prevedere, expresă sau implicită, care să poată conduce la concluzia că legiuitorul a extins sfera titlurilor executorii la toate contractele încheiate de instituția de credit, așadar și asupra angajamentelor de garantare în favoarea unor terți a obligațiilor asumate de clienții lor, se impune concluzia că și noua reglementare (Curtea s-a referit la vechea reglementare și la actuala, adică OUG 99, ca având prevederi similare - n.red.) a conferit caracter de titlu executoriu doar acelor contracte de garanție, reală sau personală, care au ca scop protejarea contractului de credit în considerarea căruia au fost încheiate și cu care fac corp comun, fiind atașate,„incluse” în acesta.
Față de toate aceste argumente se apreciază că scrisorii de garanție bancară, ca garanție autonomă specială, inclusă în categoria garanțiilor personale, nu i se poate nega, ci dimpotrivă, trebuie să i se recunoască natura de titlu executoriu, dar, în considerarea strictă a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, numai atunci când aceasta este emisă în vederea garantării unui contract de credit, întrucât aceasta este ipoteza de lucru a textului de lege care trimite la caracterul executoriu.
De remarcat și că, atunci când scrisorile de garanție bancară au fost emise în garantarea altor obligații decât cele izvorând din contractele de credit, în practica uniformă a instanțelor nu s-a pus problema, nici măcar pe cale incidentală sau de excepție, a naturii juridice de titlu executoriu a scrisorilor de garanție bancară aflate la originea pretențiilor din litigiile respective”, motivează Curtea în decizia nr. 43 din 7 iunie 2021, apărută pe 3 noiembrie în Monitorul Oficial.
Potrivit OUG nr. 99/2006, contractele de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Scrisoarea de garanție își are reglementarea în Codul civil, în articolul 2.321, fiind instrumentul prin care emitentul (în cazul nostru, banca) se obligă, la cererea ordonatorului, să plătească o sumă de bani unui terț (beneficiar). Scrisoarea de garanție presupune însă un raport obligațional preexistent, potrivit legii civile. În articolul 2.321 nu se prevede însă că aceasta ar fi un titlu executoriu.
Dacă ne uităm în ofertele diferitelor bănci de la noi, vom vedea că acestea pun la dispoziție acest produs bancar - scrisoarea de garanție - pentru mai multe scopuri: participarea la licitații, garanții de bună execuție, creanțe bugetare, taxe vamale, garantarea unor credite sau a altor plăți ș.a.m.d. Decizia Curții statuează însă că doar scrisorile emise în garantarea unui contract de credit sunt titluri executorii.
„În prezent, există o neclaritate în ceea ce privește reglementarea legală a scrisorii de garanție, atunci când este vorba de o scrisoare de garanție bancară (...) În doctrină s-a apreciat că scrisoarea de garanție bancară este titlu executoriu. De asemenea, există hotărâri din care rezultă că aceasta este titlu executoriu”, scria în actul de sesizare a ICCJ.
Bine de știut, în acest context, că și instituțiile financiar-nebancare (IFN) pot emite astfel de scrisori de garanție, iar o ordonanță din 2017 a stabilit că datornicii Fiscului pot să aducă astfel de scrisori de la bănci și de la IFN-uri pentru a scăpa temporar de executare și de măsurile asiguratorii. Un an mai târziu însă, o decizie a Înaltei Curți sublinia incoerența legislației fiscale pe acest subiect, stabilind că „ulterior depunerii unei scrisori de garanție nu se mai poate vorbi despre o întârziere la plată, câtă vreme debitele din decizia de impunere nu mai erau exigibile, deci nu mai puteau fi considerate ca restante de către organele fiscale și nu mai exista temei pentru cuprinderea acestora în certificatul de atestare fiscală ca obligații de plată restante”.
adriana_25 
Dahrma