avocatnet.ro 
În articolul 172 din Codul de procedură penală sunt tratate expertizele și constatările care ar putea fi necesare în cadrul unui proces. Expertiza este dispusă atunci când e necesară „constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert”. Constatarea este însă dispusă atunci când există „pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei” (certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare, precizează codul).
După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize, mai prevede același articol din Codul de procedură penală.
Instanța sau organul de urmărire penală sunt cei care numesc experții - unul sau mai mulți, în funcție de necesități, de la caz la caz - iar părțile au dreptul să solicite participarea și a unui expert recomandat de acestea.
Între cele două există diferențe importante, de la motivul pentru care sunt dispuse și până la faptul că părțile pot cere doar la expertiză participarea unui expert recomandat de acestea, pe când la constatare, nu. În plus, expertul are o calitate oficială sau este independent și autorizat conform unor prevederi legale, în timp ce specialistul care face constatarea este cineva care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora - doar atât precizează legea procesual penală. Însă legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce își desfășoară activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor.
Într-o decizie din 2019, Curtea Constituțională sublinia că, „atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări”. Efectuarea unei constatări, așadar, este excepția, regula fiind expertiza.
Întrucât amândouă - constatarea și expertiza - au valoare de mijloc de probă, „aspectele constatate printr-un raport de constatare se bucură de aceeași valoare probantă cu cele reținute într-un raport de expertiză, neexistând vreo ierarhizare a acestora”, potrivit Curții Constituționale.
Plecând de la prevederile legii procesual penale și de la decizia Curții, CCF și-a exprimat recent opinia cu privire la conținutul celor două tipuri de mijloace de probă:
- expertiza şi constatarea sunt două mijloace de probă distincte efectuate de persoane cu calităţi diferite: expert şi respectiv specialist;
- opinia specialistului exprimată într-un raport de constatare nu constituie o expertiză în sensul legii;
- specialistul nu este un participant la efectuarea expertizei. Pe cale de consecință, opinia sa nu trebuie inclusă în raportul de expertiză. Mai mult, expertul desemnat nici nu are obligaţia să se exprime cu privire la opinia specialistului;
- în raportul de expertiză se includ opiniile separate ale experţilor desemnaţi, fiind vorba desigur de situația în care au fost mai mulţi experţi desemnaţi;
- cel mult în raport se pot include opiniile separate ale experţilor recomandaţi de părţi (aşa numiţii experţi parte), aceasta fiind însă mai degrabă o regulă din Standardul 35 CECCAR;
- expertiza întocmită de expert şi constatarea specialistului fiind mijloace de probă distincte cu aceeași valoare probantă administrate de organul judiciar, acesta are dreptul să aprecieze în mod liber valoarea fiecărei probe administrate în contextul analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în cauză.
Zebedeu