Vorbim, mai exact, de decizia venită azi în cazul Fedotova și alții contra Rusia, unde CEDO a constatat că Rusia nu le-a respectat celor trei cupluri dreptul la viață privată și de familie (o decizie CEDO din 2017 ne spune că lipsa recunoașterii legale a cuplurilor homosexuale încalcă art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului - detalii, aici).
Trei cupluri de același sex au cerut oficiilor de stare civilă din Rusia să se căsătorească, dar s-au lovit de refuzul autorităților. Refuz pe care, desigur, l-au contestat în instanță, pe motiv că încalcă atât Constituția, cât și Convenția europeană privind drepturile omului (la care Rusia, ca și țara noastră, sunt semnatare și pe care s-au obligat să o respecte). Autoritățile ruse au subliniat că nici legislația națională, nici măcar Convenția nu le-ar garanta un drept la căsătoria între persoane de același sex.
Cu această ocazie, „conflictul” ajungând în atenția CEDO, Curtea a reamintit faptul că deși Convenția, în art. 8, nu impune statelor explicit să recunoască uniunile între persoanele de același sex, e nevoie de găsirea unui echilibru între interesele comunității și cele ale cuplurilor de același sex. Dar statele sunt obligate să adopte o legislație care să permită persoanelor să se bucure efectiv de exercițiul dreptului la respectarea vieții private și de familie. Or, în cazul Rusiei, acest lucru nu se întâmplă, „existând o discrepanță între realitatea socială și lege”.
Curtea a găsit că nu există nicio justificare pentru care respectivelor cupluri să nu li se recunoască uniunea în mod legal. „În concret, în ceea ce privește argumentul că majoritatea populației ruse nu este de acord cu căsătoriile între persoane de același sex, Curtea constată că respectarea drepturilor unei minorități nu poate fi dependentă de acceptul majorității.”
Mai mult, a reiterat CEDO, a le acorda persoanelor de același sex posibilitatea de a le fi recunoscută în mod legal uniunea, chiar dacă printr-o altă formă juridică decât cea a căsătoriei civile, nu e de natură a intra în conflict cu „accepțiunea tradițională a căsătoriei”, așa cum e percepută în Rusia, sau cu viziunea predominată, opusă căsătoriilor între persoane de același sex, care se manifestă în rândul guvernanților.
În 2017, CEDO sublinia că fiecare stat are dreptul să legalizeze sau nu căsătoria între cuplurile homosexuale, dar este o chestiune cu totul diferită să li se nege total recunoașterea cuplurilor homosexuale și protecția legală a uniunii acestora.
În acest context, merită să amintim o decizie a Curții Constituționale din România, de acum aproape trei ani, în care Curtea a spus că relația unui cuplu homosexual intră în conținutul noțiunii de viață de familie - detalii, aici.
Art. 8 Convenția europeană a drepturilor omului Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie |
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. |
Comentarii articol (5)