Dupa o noapte de audieri, procurorii DIICOT au retinut ieri doi din cei noua suspecti implicati in cel mai mare caz de frauda bancara din Romania.
Buran Bojneac si Gheorghe Badescu au fost prezentati ieri instantei Tribunalului Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile, sub acuzatia de constituire a unui grup de crima organizata si fals de moneda sau alte valori.
Potrivit procurorilor, cei doi se aflau dintr-o retea mai mare din care faceau parte si Krunislav Jovanovici (fost presedinte al organizatiei sirbe antidrog Center Drustvene Sigurnosti), Dumitru Sauer, fost ofiter SRI, Viorel Romanescu si Mihai Rotaru, fosti politisti. Ultimii trei sint acuzati ca in 2004 au introdus in Romania, pe la Portile de Fier, 178.000 de bilete la ordin (cu o valoare inscrisa de aproximativ 360.000.000 de dolari), emise de o banca din Los Angeles, Statele Unite, care fusese declarata in stare de faliment inca din 1996. Aceste bilete, spun procurorii DIICOT, au fost depuse intr-o caseta de valori a Raiffeisen Bank Bucuresti, cu scopul de a fi folosite pentru obtinerea unor imprumuturi de la diverse banci, prin inchirierea casetei de valori, se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
False garantii pentru imprumuturi
Pe parcurs, in "afacere" au intrat Buran Bojneag, Gheorghe Badescu, Ion Paraschiv, Liviu Gorgonetu si Elena Polexe. Acestia se ocupau cu depozitarea si transportarea instrumentelor financiare false. Potrivit anchetatorilor, Krunislav Jovanovici a obtinut, in perioada februarie - martie a anului trecut, "adeverinte de la o banca din Bucuresti prin care se aproba depunerea a 20.327 de bilete la ordin in valoare de 40.654.000 de dolari, drept garantie pentru mai multe imprumuturi", se mai arata in comunicatul Parchetului. Anchetatorii mai sustin si ca Jovanovici a infiintat in Romania sapte firme, cu sedii fictive, pe care le-a folosit drept paravan pentru a utiliza 30.000 de bilete la ordin false. Complicii sai, Sauer Dumitru, Viorel Romanescu si Mihai Rotaru, au plasat bilete false si in cazinouri din Elvetia, Germania si Austria. In urma perchezitiilor facute in urma cu doua zile, la domiciliile membrilor grupului, au fost gasite bilete la ordin in valoare de 50 de milioane de dolari. Krunislav Jovanovici a fost dat in urmarire nationala si internationala.
Cercetati din anul 2004
Cercetarile in acest caz au fost declansate in anul 2004, cind patronul unei firme din Timisoara a depus o plingere impotriva a doi cetateni romani si a unuia sirb. Patronul a relatat politistilor ca in anul 2003 l-a cunoscut pe Krunislav Jovanovici, prin intermediul unor reprezentanti ai unei cooperative de credit, prin care dorea sa intocmeasca un plan de finantare a societatii sale comerciale. Timisoreanul le-a spus anchetatorilor ca Jovanovici i-a prezentat un document autentificat la Notariatul de stat, care atesta ca acesta era membru al cooperativei respective, dar a descoperit ca nu figura la Registrul Comertului Timis.
De asemenea, Jovanovici i-a aratat un act aditional al unei firme din Pitesti, in care se arata ca acesta detinea o suta de parti sociale, in valoare de 10.000.000 de lei. Jovanovici se obliga sa obtina de la banci din strainatate scrisori de garantie bancara valabile, necesare pentru finantarea unor operatiuni de leasing, dar si pentru efectuarea unor importuri. In vederea realizarii acestei finantari, el a depus o scrisoare de garantie bancara in valoare de 25 de milioane de dolari. Ulterior s-a aflat ca acest act era fals.
Tranzactie de 60 de milioane de dolari
In acelasi an, suspectii au luat legatura cu reprezentantul unei banci din Timisoara pentru a asigura garantie financiara unui import de griu din Canada, in valoare de 60 de milioane de dolari. Tranzactia urma sa se faca si prin firma reclamantului Ioan M. Pentru realizarea acestei finantari, Krunislav Jovanovici a girat cu o scrisoare de garantie bancara in valoare de 25 de milioane de dolari. O copie a acestei scrisori a fost depusa la banca de Ioan M., deoarece acesta a avut dubii asupra veridicitatii ei. In aceeasi perioada, Jovanovici si Viorel Romanescu au incercat sa puna in circulatie si alte documente financiare false, in scopul obtinerii de garantii bancare. In acest sens, au depus in seiful cooperativei de credit mentionate mai sus 185.000 de bilete la ordin, in valoare totala de 370 de milioane de dolari, emise de banca americana Pacific National Bank din California, care s-au dovedit a fi fara acoperire, intrucit banca emitenta a intrat in faliment in anul 1996.
Complicitate sau incompetenta
Acordarea creditelor bancare ca si intreaga activitatea a unei banci sint guvernate de proceduri riguroase. Cu atit mai mult cind este vorba despre verificarea garantiilor la imprumuturi, in cazul de fata de verificarea acoperirii biletelor la ordin. Practic, o asemenea frauda este imposibila daca acestea sint urmate minutios. "Este incredibil", spune consultantul financiar Bogdan Baltazar, fost presedinte de banca. Acesta e de parere ca daca cei in cauza au reusit sa si obtina imprumuturi garantate cu bilete la ordin ale unei banci falimentare, atunci este vorba despre nerespectarea celor mai elementare proceduri. "Se poate vorbi despre neglijenta si incompetenta in acelasi timp. Deschizi orice anuar bancar si vezi daca exista banca, or am inteles ca banca in cauza a dat faliment de mult", spune Baltazar. Desi la Raiffeisen Bank au fost gasite in casuta de valori 20.000 de bilete la ordin, surse din banca ne-au declarat ca banca austriaca nu se numara printre cele pagubite, cu alte cuvinte nu a acordat credite in baza biletelor fara acoperire.
Comentarii articol (0)