ACCES GRATUIT
UPDATE: Până la 1 octombrie, creșele de stat trebuie să treacă în subordinea grădinițelor
Începând din anul școlar 2021-2022, creșele de stat trebuie preluate, la solicitarea primarilor, de către grădinițele cu program prelungit, conform unui act normativ apărut azi în Monitorul Oficial și care se aplică deja. Întregul proces trebuie finalizat până la 1 octombrie 2021. În prezent, creșele sunt în subordinea consiliilor locale.
Articolul continuă mai jos
OUG 100/2021 a modificat azi Legea educației (1/2011) pentru a stabili integrarea
creșelor de stat în sistemul național de învățământ preuniversitar și
trecerea lor în subordinea grădinițelor cu program prelungit (sau, în cel mai rău caz, în subordinea celor cu program normal). Acest proces trebuie demarat și finalizat de autoritățile locale din toată țara până la data de
1 octombrie 2021.
„Creșele fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și oferă copiilor antepreșcolari cu vârste cuprinse între 11 luni și 3 ani servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere. Începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică. Decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București se comunică spre informare Ministerului Educației în termen de 15 zile de la emitere”, prevede actul normativ.
Dacă autoritățile nu solicită arondarea la grădinițe, creșele de stat rămân sub subordonare locală, dar sunt coordonate de inspectoratele școlare teritoriale.
Măsura vine după ce, până acum, potrivit Legii 263/2007 (care va fi abrogată cu totul în curând), creșele de stat erau în subordinea consiliilor locale.
Pentru a asigura personalul didactic necesar, ordonanța mai prevede că funcțiile de educatori-puericultori pot fi ocupate și de absolvenți de liceu pedagogic (sau echivalentul acestuia), cu specializarea de educatoare, care au urmat cursuri de educație timpurie în proiectele derulate de Ministerul Educației cu terți. Totodată, mai sunt acceptați absolvenții cu diplomă de licență, cu specializare în pedagogia învățământului preșcolar și primar, sau absolvenți ai programelor de masterat didactic, cu specializarea în educație timpurie.
Legea educației prevede că sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:
- educația timpurie, formată din nivelul antepreșcolar (copiii cu vârsta până în trei ani) și învățământul preșcolar (copiii cu vârsta între trei și șase ani);
- învățământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV;
- învățământul secundar, care cuprinde:
- învățământul secundar inferior (gimnazial) - clasele V-VIII;
- învățământul secundar superior (liceal sau profesional).
Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe, grădiniţe şi centre de zi, iar
învățământul preșcolar se desfășoară în grădinițe sau în școli (de stat sau private), care au ca secție grupe de învățământ preșcolar. Cele două forme de instruire de mai sus care formează
educația timpurie (concept ce vizează formarea copiilor de la vârste fragede) se pot organiza în unități cu program normal (cinci ore) sau cu program prelungit (zece ore).
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG),
Relații Publice & Afaceri Corporative
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 100 / 2021,
LEGE nr 1 / 2011,
LEGE nr 263 / 2007
Citește mai mult despre
crese,
gradinite,
educatie timpurie,
copii,
anul scolar 2021 2022,
educatie
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)