Luna septembrie 2021 aduce termene și obligații de raportare importante pentru companii și PFA-uri. Printre acestea se numără amenzi mai mari privind regimul legal al deșeurilor, un termen-limită pentru subvențiile acordate de stat firmelor care angajează anumite categorii de șomeri, expirarea unuia dintre mecanismele temporare de gestionare a datoriilor la stat, prescrierea anului fiscal 2015 și altele. Iată, concret și în detaliu, la ce aspecte trebuie să fii atent în săptămânile următoare.
1. Pe 1 septembrie începe a doua sesiune ordinară din 2021 a Parlamentului. Cu această ocazie, ar putea fi adoptate decisiv noi legi importante pentru afaceri. De exemplu, ar putea fi adoptat proiectul de lege prin care s-a propus
reintroducerea în legislație a pedepsei cu închisoarea pentru cei care nu plătesc impozitele și contribuțiile la stat cu reținere la sursă. De asemenea, un alt proiect aflat pe punctul de a fi adoptat de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional, este proiectul de lege potrivit căruia
contractele încheiate pentru furnizarea sau prestarea de servicii se vor raporta exclusiv la prețuri și plăți în lei, nu în euro.
2. Decontarea unei porțiuni din salariu pentru șomerii angajați este valabilă numai pentru contractele încheiate până la 1 septembrie 2021. Mai exact, pentru contractele de muncă încheiate cu anumite categorii de șomeri în perioada cuprinsă între începutul anului şi 1 septembrie 2021, angajatorii pot cere decontarea unor porțiuni din salariu. Este vorba despre șomerii în vârstă de peste 50 de ani care au fost concediați în timpul stării de urgență/alertă pentru că li s-au desființat locurile de muncă, despre tinerii șomeri între 16 și 29 de ani și despre cetățenii români care au fost concediați în străinătate și s-au întors în România, dar care trebuie să se încadreze la una dintre cele două categorii de vârstă amintite. Astfel, angajatorii acestora pot deconta de la stat, timp de 12 luni, 50% din salariul brut, maximum 2.500 de lei, pentru fiecare astfel de șomer angajat în perioada amintită.
3. Din 3 septembrie, la intrarea în piețe va trebui să existe un panou cu reguli pentru comercianți și sfaturi pentru consumatori. Astfel, pentru o mai bună informare a consumatorilor cu privire la modul de comercializare a produselor în zona piețelor, vor trebui afișate o serie de informații relevante cum ar fi prețul produselor, într-un loc vizibil, înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, denumirea în limba română a produselor ce se comercializează, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi, precum și alte asemenea informații. În egală măsură, laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peștele și ouăle vor trebui comercializate în structuri de vânzare special amenajate, iar vinul va trebui să fie comercializat exclusiv în spații comerciale autorizate în acest scop.
4. Starea de alertă se aplică până pe 9 septembrie, însă, cel mai probabil, va fi prelungită pentru încă 30 de zile, având în vedere situația epidemiologică actuală. Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 11 august și până pe 9 septembrie. Cu toate acestea, în contextul creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai probabil că Guvernul va prelungi starea de alertă și poate că va impune și noi restricții pentru afaceri.
5. Anul fiscal 2015 se prescrie pe 11 septembrie 2021, dar, în practică, prescrierea intervine abia pe 13 septembrie 2021. Conform specialiștilor, anul fiscal 2015 se prescrie la data de 11 septembrie 2021. Însă 11 septembrie 2021 pică într-o sâmbătă, astfel încât împlinirea termenului prescripţiei se prorogă până luni, 13 septembrie 2021. Prin urmare, asta înseamnă că abia în ziua de 14 septembrie 2021 vom putea considera că anul 2015 s-a prescris efectiv.
6. Din 25 septembrie, regimul legal al deșeurilor capătă sancțiuni mai dure. Până la data de 25 septembrie, amenzile pe care le pot primi firmele pentru abandonarea deșeurilor și pentru eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate au valori cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei. Ulterior acestei date, firmele vor risca, pentru faptele amintite, amenzi mult mai mari, ce vor fi cuprinse între 50.000 și 70.000 de lei.
7. După 30 septembrie expiră cel puțin un mecanism temporar de gestionare a datoriilor la stat, și anume restructurarea financiară. De ce spunem cel puțin unul? Pentru că eșalonarea simplificată la plată
urmează să fie introdusă în Codul de procedură fiscală începând cu data de 1 octombrie 2021, dacă Guvernul ia măsura în timp util.
8. Cea de-a doua rată a impozitelor locale din 2021 trebuie plătită de către persoanele fizice și juridice până pe 30 septembrie. Așadar, firmele și persoanele fizice care, la sfârșitul anului 2020, dețineau în proprietate mașini, clădiri sau terenuri datorează statului, în 2021, impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Aceste impozite locale se pot achita în două tranșe egale, termenele legale fiind 31 martie și 30 septembrie. Astfel, cei care nu au plătit, pentru tot anul, până la primul termen, trebuie să achite cea de-a doua tranșă până la cel de-al doilea termen.
Notă: Această sinteză este scrisă și publicată de obicei în preajma începutului de lună. Sunt șanse mari ca ulterior publicării să apară schimbări la chestiunile incluse în sinteză (de exemplu, amânări de termene sau prelungiri de perioade) sau să apară chestiuni care nu erau prevăzute de redacție la începutul lunii (de exemplu, prevederi stabilite prin legi sau ordonanțe noi).
Comentarii articol (0)