ACCES GRATUIT
            
     
      
            
       
      		Reminder:            Peste 90.000 de apeluri au fost înregistrate până acum la numărul unic pentru raportarea abuzurilor asupra copiilor. Când poate fi folosit 
      		      
                          
          
                          
          
      
                  
      
      
      
              
      
      
        
        
            
        
      
    
      
            
      
      
      
          
      
      
        Toate situațiile în care un copil are de suferit, respectiv dacă acesta este subiectulul unui abuz, al exploatării, al neglijării sau al unor violențe, și în care nu este nevoie de o intervenție promptă pot fi raportate autorităților, de la sfârșitul anului trecut, printr-un nou număr unic național, și anume 119. Acest număr poate fi apelat gratuit și este disponibil în toate rețelele publice de telefonie ce funcționează în țara noastră. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate peste 90.000 de apeluri la 119, iar mii de copii au fost salvaţi din situaţii de criză.          
      
      
                     
      
                                        
        Articolul continuă mai jos
                
        
                             
              
            
        
        
        În esență, 
OUG 105/2021, publicată în octombrie 2021, stabilește implementarea Programului Național de Suport pentru copii. Programul conține, printre altele, și măsura înființării unui 
nou număr unic național, la care se pot semnala acțiunile abuzive îndreptate asupra copiilor, și anume 
119.
Potrivit 
Mădălinei Turza, consilier de stat şi coordonator strategic al asistenţei umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, 
citată de agerpres.ro, 
"numărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi - 119 - a înregistrat, în primele 11 luni de funcţionare, peste 90.000 de apeluri".
Prin apelarea 
numărului unic 119 pot fi raportate acum 
acțiunile de abuz, exploatare, neglijare sau de violență îndreptate asupra copiilor. Acest număr se poate folosi doar atunci când 
nu este vorba despre o situație de urgență. În mod evident, în cazurile de urgență se va apela numărul unic 112.
Apelurile la numărul unic 119 sunt 
gratuite pentru apelanți, costurile fiind suportate de operatorii de telefonie, și sunt 
disponibile în toate rețelele publice de comunicații din România.
Apoi, ordonanța stabilește că, în cazul 
copiilor dispăruți, Poliția Română poate folosi (și a și făcut-o) Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență “RO-ALERT”atunci când va avea nevoie de sprijinul cetățenilor dintr-o anumită regiune pentru a-i găsi.
Pe lângă 
numărul unic de urgență 112, în țara noastră funcționează și 
numărul 113, număr la care se persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire pot transmite SMS-uri serviciilor de urgență și 
numărul 114, care, alături de 112, ajută la rezolvarea unor situații urgente sau de criză, prin recepționarea de informații de localizare a telefoanelor mobile.                
            
                
      
 
      
                  
      
     
                  
          
                      
              
                    
                                 
          
          
Context articol:
                                  
            Articol recomandat pentru departamentele
            
Juridic & Conformitate, 
Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG), 
Relații Publice & Afaceri Corporative        
             
            
          
                                  
            Articolul face referire la următoarele acte normative
            
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 105 / 2021, 
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 52 / 2018, 
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 1 / 2014, 
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 34 / 2008        
             
            
          
                                   
            Citește mai mult despre
            
copii, 
copii si parinti, 
abuz asupra copilului, 
alerta copil, 
copii batuti familie, 
copii protejati, 
copil disparut, 
pericole copii, 
numarul unic de urgenta, 
apel de urgenta        
             
            
          
                              
                              
          
       
            
      --
      Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
      
           
    
    
                
            
              
      
Comentarii articol (1)