„Da, orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Salariatul care are două contracte individuale de muncă la același angajator trebuie să aibă funcții diferite și să lucreze, în baza ambelor contracte, în intervale orare diferite, cel mult 12 ore/zi”, a explicat Inspecția Muncii într-un document cu întrebări și răspunsuri publicat pe site-ul propriu, continuând apoi cu lămurirea privind repausul necesar între două zile de muncă: „Cel puţin 12 ore consecutive. Prin excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi”.
O subliniere în plus o avem și de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), chiar de la începutul acestui an, pe care redacția noastră o prezenta atunci: o decizie ce viza România, mai exact, angajator fiind Academia de Studii Economice din București. În mare, Curtea spune că în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, perioada minimă de repaus zilnic se aplică contractelor considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contracte luate în considerare în mod separat.
Decizia CJUE nu rezolvă însă răspunsul la întrebarea destul de des ridicată: pot cumula salariații din România mai multe contracte cu normă întreagă și/sau parțială care, în mod evident, încalcă dreptul la repaus zilnic dacă ne raportăm la respectivul lucrător? Pentru angajatorul român și pentru inspector, o prevedere clară care să dea răspunsul „negru pe alb” la această întrebare nu există. În practică, firmele merg adesea pe ideea că nimic din legislație nu împiedică acel cumul de ore de lucru care ar ajunge să depășească nu doar 12 ore, ci chiar 16, dacă ne gândim la cei care au încheiate două contracte cu normă întreagă simultan, la angajatori diferiți.
Cu toate acestea, dacă ne întoarcem la imperativul existenței acelei perioade de repaus minim, am putea vedea un impediment, chiar dacă nu expres formulat, ca interdicție. Dovada prestării acelor ore de muncă (evidențele timpilor de lucru) ar trebui să fie impedimentul pentru firmele care se gândesc că nu încalcă nicio prevedere legală în cazul angajaților care cumulează multiplele ore de muncă la mai mulți angajatori.