Îți jignești copiii? Le distrugi pe viață stima de sine

Articol scris de Florentina Dumitru, psiholog 


“Tu nu-ți dai seama cât de prost ești?! Uită-te și tu la colegii tăi!”
“Mănânci ca un porc și te mai miri că te-ai îngrășat!”
“Mai leneș ca tine n-am văzut pe nimeni în viața mea!”
“Ești un măgar! Cum ai curaj să-mi vorbești așa?!”

Vorbele de mai sus sunt alese la întâmplare. Uneori țipetele, înjurăturile sau insultele pot fi mai dure sau puțin îndulcite, depinde de situație. Suntem părinți și suntem mânați de dorința de a ne educa copiii într-un mod cât mai eficient. Însă educația nu se face prin această abordare toxică! În felul acesta, ne asigurăm că rupem definitiv rădăcinile stimei de sine a celor pe care îi iubim mai presus de orice pe lume.

Glasul dur al părintelui îl va urmări și la maturitate

Și, așa cum o farfurie aruncată pe jos se sparge și nu o poți lipi perfect la loc, așa e și cu aceste cuvinte jignitoare. Ele nu mai pot fi retrase și șterse. Vocea părintelui îi va răsuna în minte copilului ajuns la maturitate. Ori de câte ori va greși, glasul mamei îi va răsuna în urechi: ”Ești un prost!” Aceste ramarci repetate zilnic ajung să fie traduse într-un adevăr absolut. Pot deveni convingeri care ne limitează și după care ne conducem viața.

Ming-Te Wang, profesor de psihologie la University of Pittsburgh School of Education, a făcut un studiu pe tema aceasta și a ajuns la următoarea concluzie: „Disciplinarea verbală nu este doar ineficientă în a combate problemele de comportament, ci chiar stimulează apariţia acestor probleme”, „Rezultatele noastre explică de ce părinţii au senzaţia că, indiferent cât de tare ţipă, adolescenţii nu îi ascultă”.

Motivele pentru care părinții își jignesc copiii

Părinții care își jignesc copiii o fac fără să conștientizeze sensul cuvintelor pe care le spun.
Dacă atunci când o spui prima dată nu te atenționează nimeni că greșești, cu siguranță că va deveni un obicei. Surpriza poate veni din partea copilului care, la rândul lui, își jignește părintele și atunci este posibil ca adultul să conștientizeze impactul propriilor cuvinte. Adultul folosește aceste apelative în situații încărcate de emoții precum furie, frică, frustrare, iar în acel moment creierul nu e conectat la rațiune.

Părinții care își jignesc copiii urmează modelul părinților lor. Dacă așa ai fost crescut iar, în propria ta copilărie genul acesta de cuvinte era la ordinea zilei, nu e de mirare că acum proiectezi propriile tale traumele asupra copilului. Fă un efort și amintește-ți cum te simțeai când erai jignit sau gândește-te acum cum sună vocea critică din mintea ta atunci când nu reușești ceea ce-ți propui.

Comparațiile cu alții sunt dureroase

Părinții care își jignesc copiii sunt copleșiți de griji, probleme și stresul fiecărei zile. Când propriile tale emoții te copleșesc, îți pierzi echilibrul și să îți verși nervii pe cei din jur. De cele mai multe ori, copiii au de suferit, fiindcă ei sunt cei mai neajutorați. Nu ne pot răspunde cu aceeași monedă. Nu le permitem. Și atunci, stau doar și încasează, rând pe rând, jignirile părinților, ce consideră că în felul acesta îi vor aduce pe drumul cel bun.

Părinții care își jignesc copiii îi văd încă mici. Piciul de ieri, care era neîndemânatic sau leneș, ori care se temea de întuneric, azi a crescut. Dacă ne uităm cu atenție la el, vedem că a făcut progrese. Ar trebui să nu-l mai comparăm cu alți copii, ci doar cu el însuși. Când era mic, cuvintele nu însemnau mare lucru pentru el, fiindcă nu înțelegea sensul, ci tonul conversației îl avertiza că greșește ceva. Acum, cuvintele dor.

Părinții care își jignesc copiii confundă glumele cu ironia și sarcasmul. Acestea sunt  moduri subtile de comunicare critică și usturătoare, prin care avem pretenția ca cel mic să-și corecteze comportamentul. Tonalitatea face diferența. “Nu învăța prea mult să nu obosești!”, “Nu-ți face curat în cameră, ce rost are?!” Când folosim aceste remarci, de obicei o facem cu zâmbetul pe buze și, cumva, ne așteptăm să primim un alt zâmbet la schimb. Există însă o diferență între glumele bune, care nu ofensează pe nimeni, și ironiile ascuțite și dureroase.

Dorința lui de a deveni mai bun, inhibată chiar de părinte

Comparațiile, critica, blamarea, umilirea și privarea copilului de orice laudă ori încurajare sunt forme de abuz emoțional. Chiar dacă tu, ca părinte, vrei să-ți stimulezi copilul arătându-i că prietenul lui a reușit prin muncă și determinare să-și atingă scopurile, prin această comparație nu vei face decât să-i subliniezi că, de fapt, el nu este suficient de bun. Copilul are nevoie să-și aleagă singur modelul de succes.

Critica nu îmbunătățește comportamentul decât pe termen scurt. Copilul are nevoie de motivație intrinsecă. Trebuie să se nască în interiorul lui dorința de a fi mai bun, iar subiectul motivației să țină de nevoile lui personale. De aceea, atunci când îi criticăm sau îi jignim, obținem, de cele mai multe ori, opusul.

Copil jignit crede că nu are aripi

Înainte de a arăta cum se simt copiii noștri atunci când sunt jigniți, să ne răspundem la câteva întrebări: Tu cum te simți atunci când îți jignești copilul?/ Cum te simți când o persoană dragă te jignește?/ Cum te simți când un străin te jignește? Răspunsul îl știm cu toții. Atunci, cum se face că nu conștientizăm nici tonul și nici greutatea cuvintelor atunci când ne “educăm” copiii, jignindu-i?

Un copil jignit își pierde încrederea în forțele proprii. Dacă îi spui tot timpul cât este de leneș, va ajunge să te creadă. Își va demonstra atât lui, cât și ție că ai dreptate. Nu va îndrăzni să zboare, fiindcă știe că nu are aripi, iar dacă, din întâmplare, i-ar crește, nu va avea curajul să le probeze.

Un copil care este jignit se simte rușinat și umilit. Fie se va închide în el, fie va  răbufni, iar toate acestea se vor vedea în relațiile lui sociale. Fie nu va avea prieteni și va prefera să-și petreacă timpul mai mult singur, fie va atrage în viața lui persoane care îl vor umili. Se va îndepărta de cei care îl jignesc sau va rămâne acolo, suferind în tăcere.

Îți jignești copiii? Te vor jigni și ei

Un copil jignit își va pierde stima de sine. Dacă tu, ca părinte, nu îl iubești și accepți așa cum este, nici el nu se va iubi pe sine și se va simți nedemn de iubire. Sentimentul eșecului face parte din ceea ce simte zilnic. Un copil jignit va fi furios, frustrat și anxios. Furia și-o poate revărsa chiar asupra părintelui, acționând în opoziție. Părinții care își jignesc copiii primesc ceea ce oferă. Frustrările și anxietatea pot genera un comportament violent și alegerea unui mediu propice, alături de prieteni cu probleme asemănătoare. Va căuta să fie acceptat într-un grup unde cei de lângă el simt la fel.

Țipetele, insultele, înjosirea, amenințările, ironia, sarcasmul, poreclele, criticile sunt forme ale abuzului emoțional. Cuvintele lasă urme adânci în sufletul fragil al unui copil.
Așadar, data viitoare când ești tentat să-ți apostrofezi dur copilul, amintește-ti că tu ești adultul din încăpere. Ia o pauză, respiră adânc, apoi privește-l în ochi și transmite-i mesajul cu blândețe, dar cu fermitate.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.