ACTUALIZARE (20.05.2022): Proiectul a devenit lege în mai 2022, însă acesta nu mai cuprinde modificările prezentate în articolul de față. Măsurile din noua lege sunt explicate aici.
__________
Mai exact, conform proiectului de lege amintit, referitor la sistemele moderne de plată, care a trecut de Senat și care trebuie să mai treacă și de Camera Deputaților pentru a se putea aplica, urmează ca obligația de a accepta plăți cu cardul să intervină, în activitatea comercianților și prestatorilor, atunci când au încasări anuale de cel puțin 50.000 de euro (echivalent în lei). În momentul de față, obligația intervine atunci când anual se atinge o cifră de afaceri de peste 50.000 de euro (echivalent în lei).
“În primul rând, menționăm că există persoane juridice ce aplică reglementări contabile care nu prevăd o definiție a indicatorului cifră de afaceri (persoanele juridice care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, instituțiile de credit etc.). Astfel, prin trecerea, de la cifra de afaceri, la încasări, se face referire la un indicator posibil de calculat de orice contribuabil”, au precizat, pentru avocatnet.ro, Delia Cataramă și Bogdan Costea, ambii Tax Partner în cadrul Viboal FindEx.
Așadar, potrivit specialiștilor menționați, OUG nr. 193/2002 nu precizează la ce reglementare trebuie să se facă referire atunci când se calculează cifra de afaceri, iar acest concept are înțelesuri diferite, în funcție de reglementarea pe care o citim.
“Astfel, cea mai cunoscută interpretare este cea dată de Reglementările contabile aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (MFP - n. red.) nr. 1802/2014, respectiv: «cifră de afaceri netă înseamnă sumele obținute din vânzarea de produse și prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite direct legate de cifra de afaceri». Dar, și alte reglementări au alte definiții, cum ar fi, de exemplu, definiția cifrei de afaceri dată de legislația de TVA cu privire la valoarea până la care persoanele pot să nu se înregistreze în scop de TVA, regăsită la art. 310 alin (2) din Codul Fiscal: «[c]ifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic». Este pertinent să credem că legiuitorul a avut în vedere cifra de afaceri definită de Ordinul MFP 1802/2014, dar este o presupunere, nu o certitudine. De aceea, referirea la încasări elimină și această problemă”, au adăugat specialiștii Viboal FindEx.
Prin urmare, un prim efect al modificării vizate prin proiectul de OUG ar fi acela că se va elimina problema multiplelor definiții pe care legea le dă cifrei de afaceri.
De asemenea, cum cifra de afaceri reflectă un potențial de încasări, dar care este posibil să nu se transforme niciodată efectiv în încasări, ar putea exista situații în care anumite firme să aibă o cifră de afaceri de peste 50.000 euro, dar încasări mult mai mici, au mai subliniat specialiștii din cadrul Viboal FindEx.
Astfel, potrivit experților amintiți, încasările sunt mult mai ușor de calculat și de identificat mai rapid, spre deosebire de cifra de afaceri, care se definitivează, de obicei, la finalizarea situațiilor financiare, deci după cinci luni de la încheierea exercițiului financiar.
În egală măsură, așa cum reiese din textul proiectului de lege, legiuitorul nu a limitat în niciun fel încasările doar la cele din vânzări, ceea ce înseamnă că, în cadrul acestui indicator, ar trebui să se includă orice încasare, indiferent dacă este în numerar sau prin virament. Așadar, după cum au mai punctat specialiștii Viboal FindEx, “inclusiv primirea unui împrumut va fi considerată încasare și se va avea în vedere la calcularea indicatorului pentru a determina obligația de dotare cu POS sau nu.” De asemenea, returnarea unui avans spre decontare, acordat unui salariat, va reprezenta o încasare pentru firme, deci se va lua în calcul la determinarea încasărilor.
Cât despre persoanele juridice înregistrate în scop de TVA, în cazul acestora, impactul acestor modificări va fi unul negativ, întrucât cifra de afaceri înseamnă, potrivit lui Bogdan Costea și Deliei Cataramă, sume fără TVA, în timp ce încasările presupun sume cu TVA. Ca de exemplu, este posibil să existe firme care au o cifră de afaceri sub 50.000 euro, dar încasări mai mari. Acestea vor fi obligate, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, să folosească POS-ul și să accepte plățile cu cardul.
Alte două mențiuni importante pe care specialiștii le-au făcut cu privire la potențialele efecte pe care modificările vizate prin proiectul de lege amintit le-ar putea avea asupra firmelor ar fi acelea că noile reglementări vor impune verificarea depășirii plafonului de 50.000 de euro trimestrial, și nu anual, cum se întâmplă în prezent, iar cursul de schimb folosit pentru transformarea sumelor aferente din euro în lei va trebui să fie cel de la sfârșitul anului financiar precedent.
Exemplu de speță privind impactul modificărilor vizate
În plus, pentru a ilustra diferența între cum se întâmplă acest lucru în practică în prezent (când raportarea se face la cifra de afaceri) și cum vor sta lucrurile în momentul în care modificările ar intra în vigoare (când raportarea se va face la încasări), cei de la Viboal FindEx ne-au oferit și o speță în acest sens, cu sume în euro, pentru o înțelegere mai facilă, dar fiind faptul că modificarea vizează valorile în euro.
Presupunem că o firmă înregistrată în scop de TVA va vinde, în trimestrul I al anului 2022, produse în valoare de 30.000 de euro (preț fară TVA), la care se adaugă TVA-ul de 5.700 de euro. Vânzările se vor încasa astfel: 50% în trimestrul I al anului 2022 și 50% în trimestrul al II-lea al anului 2022.
Respectiva firmă va mai încasa, în trimestrul I al anului 2022, următoarele sume:
- împrumut asociat: 20.000 de euro;
- încasări din rambursări de TVA: 10.000 de euro;
- încasări din subvenții: 5.000 de euro.
- cifra de afaceri a societății în trimestrul I al anului 2022 va fi de 30.000 de euro (valoarea vânzărilor fară TVA); în timp ce
- încasările în trimestrul I al anului 2022 vor fi de 52.850 euro (calculate astfel: 50% x 35.700 + 20.000 + 10.000 + 5.000)
Atenție! Proiectul de lege se va aplica doar dacă este adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.