ACCES PREMIUM
De ce premium?
Controale ANAF: Reîncadrarea veniturilor poate afecta și partenerii de afaceri sau beneficiarii, nu doar firma verificată
În cazurile în care inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) fac o reîncadrare a unor venituri, schimbându-le tratamentul fiscal, acest lucru poate avea efecte atât asupra companiei verificate, cât și asupra partenerilor săi de afaceri sau a beneficiarilor, avertizează specialiștii. Astfel, firmele ar trebui să fie foarte atente atunci când vine vorba de venituri cu un tratament fiscal neclar, pentru că în urma unui control al Fiscului pot apărea probleme mari. Două exemple foarte cunoscute în acest sens sunt diurnele date de transportatori și tichetele cadou.
Articolul continuă mai jos
„În momentul în care discutăm, de exemplu, despre diurne sau despre acordarea tichetelor cadou și discutăm despre organul fiscal care vine și spune că, de fapt, aceste tranzacții aveau altă natură juridică, altă natură fiscală, alt scop economic, cine suportă consecințele? Consecințele nu sunt doar la nivelul contribuabilului, al persoanei care este supusă inspecției fiscale în cadrul căreia se ajunge la o anumită concluzie de genul acesteia”, a precizat, la sesiunea de marți a
conferinței de fiscalitate avocatnet.ro,
Călin Stan, Senior Manager la Băncilă, Diaconu și Asociații (firma de avocatură asociată EY România).
În primul rând, avocatul a spus că o reîncadrare de venituri, în urma unui control al ANAF,
poate afecta partenerii de afaceri ai firmei. De ce? Pentru că inclusiv aceștia au șanse mari să devină apoi ținte ale unei inspecții fiscale. Totodată, poate apărea nevoia de a reajusta relațiile comerciale.
„Consecințele pot apărea inclusiv la nivelul partenerului contractual. Fie că discutăm despre consecințe fiscale, în sensul în care, din apărările contribuabilului sau din poziția ANAF, se dovedește că, de fapt, și în sarcina persoanei respective ar mai fi trebuit să existe niște obligații de plată suplimentare (chestiuni care vor duce la o inspecție și la persoana respectivă).Pe lângă genul acesta de consecințe pur fiscale directe, pot exista inclusiv consecințe comerciale, în sensul în care, dacă o tranzacție nu este considerată ca având acel scop economic cu consecințe fiscale, poate există interesul, pentru contribuabil, să reajusteze inclusiv relația comercială cu partenerul său. Chestiune care poate duce la probleme suplimentare pe care nu și le dorește nimeni într-o relație comercială normală”, a detaliat specialistul.
În al doilea rând, o reîncadrare
poate afecta chiar persoanele care au beneficiat de acele venituri pentru care ANAF a considerat că tratamentul fiscal aplicat inițial a fost greșit. Lucrurile se pot complica și mai mult, însă, dacă sunt implicați intermediari.
„Reîncadrarea pur fiscală poate avea consecințe inclusiv la nivelul partenerilor contractuali, la nivelul beneficiarilor bunurilor și serviciilor pe care firma le dă. Aici putem da exemplul tichetelor cadou, unde se punea problema în practică în sarcina cui sunt obligațiile fiscale suplimentare în cazul în care se consideră că acordarea tichetelor cadou poate ar fi trebuit taxată altfel decât s-a făcut de către cel care a dat tichetele cadou.Discutăm despre o obligație care trebuie suportată doar de cel care acordă tichetele, discutăm despre o obligație la nivelul beneficiarului tichetelor sau discutăm, dacă au existat intermediari, și de obligații fiscale la nivelul lor? Aceasta este problema, lucrurile sunt neclare și, cu cât lucrurile sunt mai neclare, cu atât există și riscul mai mare al unor practici exagerate din partea celor de la ANAF”, a explicat Călin Stan.
Pentru a înțelege contextul discuției de la conferință, amintim că în ultimii ani au apărut tot felul de situații în care inspectorii ANAF, în urma controalelor, au schimbat tratamentul fiscal al diurnelor și al tichetelor cadou. Această schimbare a dus, de obicei, la
stabilirea unor sume suplimentare de plată (deloc neglijabile) către bugetul statului. Neclaritățile fiscale sunt atât de mari încât
se pregătește deja o amnistie în cazul diurnelor și specialiștii Biriș Goran apreciază că
s-ar impune una și în cazul tichetelor cadou acordate terților.
Mai multe informații despre reîncadrările fiscale pot fi aflate din
înregistrarea conferinței noastre de fiscalitate (sesiunea desfășurată marți).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.