Procedura este destinată, așadar, companiilor care vor dori să opteze pentru facturarea electronică în relația cu partenerii lor de afaceri. Desigur, pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca atât emitentul facturii electronice, cât și destinatarul acesteia să figureze în Registrul e-Factura. În relația cu cei care nu folosesc e-Factura, firmele vor proceda la fel ca până acum.
„Operatorii economici, respectiv orice entitate care desfășoară o activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse și/sau prestarea de servicii, care emit facturi electronice către alți operatori economici (relații B2B), pot opta pentru transmiterea facturilor electronice către destinatari folosind sistemul național privind factura electronică RO e-Factura (...). În vederea utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, atât emitentul facturii electronice, cât și destinatarul acesteia trebuie să fie înregistrați în Registrul RO e-Factura”, scrie în ordin.
Important! Sistemul e-Factura, ce este reglementat prin OUG 120/2021, ar urma să devină operațional până pe 6 noiembrie 2021, însă, conform autorităților, în primă fază va fi funcțională doar partea de facturare electronică pentru relația B2G (domeniul achizițiilor publice). Partea de facturare electronică pentru relația B2B va fi operaționalizată ulterior.
Facturarea electronică va putea fi folosită din luna următoare depunerii cererii
Practic, oricine desfășoară o activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii și care emite facturi electronice către alți operatori economici va putea opta pentru folosirea sistemului e-Factura.
Astfel, emitentul care optează pentru facturarea electronică în relația B2B va trebui să se înscrie în Registrul e-Factura, care va fi public și se va afișa pe site-ul ANAF. Opțiunea de înscriere în registru se va alege, potrivit ordinului, prin transmiterea online a formularului 084.
Mai departe, cei care optează pentru facturarea electronică vor fi efectiv înscriși în Registrul e-Factura începând cu data de 1 a lunii următoare transmiterii formularului 084.
Un aspect esențial al facturării electronice în relația B2B va fi acela că, de la momentul înscrierii în registrul special, emitentul va dobândi automat calitatea de emitent și cea de destinatar.
Prin intermediul Registrului e-Factura se vor putea accesa atât informaţii pentru fiecare operator economic în parte (identificat prin codul de identificare fiscală sau prin codul de înregistrare în scopuri de TVA, în situația în care acesta este înregistrat în scopuri de TVA), precum și alte date relevante.
Mesajele care se vor afișa la consultarea informaţiilor despre fiecare operator economic în parte vor cuprinde date privind starea actuală, din ziua solicitării, a operatorului economic despre care se solicită informaţiile, respectiv calitatea de operator înregistrat în Registrul e-Factura sau de operator neînregistrat în registru.
Important! Conform OUG 120/2021, pentru ca sistemul e-Factura să poată fi implementat până pe 6 noiembrie 2021, este nevoie de un cadru legal secundar stabilit de către ANAF și Ministerul Finanțelor. Este vorba de mai multe ordine care ar fi trebuit emise până pe 22 octombrie 2021, însă care au început să apară după această dată. Dincolo de procedura din Ordinul ANAF 1.713/2021, mai avem în dezbatere acum două proiecte de ordine la minister - unul cu specificații tehnice referitoare la facturarea electronică și altul cu procedura de folosire a sistemului e-Factura.
Comentarii articol (2)