Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Ce măsuri au luat țările din Europa pentru a proteja populația de explozia prețurilor la energie: de la cecuri, la scutiri de taxeCriza energetică s-a strecurat în dezbaterile europene puţin câte puţin, pe măsură ce problema gazelor naturale s-a extins în blocul comunitar. În septembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nici nu o menţiona în discursul său privind starea Uniunii.
O lună şi jumătate mai târziu, la presiunile unor state, în special Spania, problema se află printre preocupările principale ale UE şi obligă liderii europeni să stea până târziu în noapte pentru a se pune de acord, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută în Consiliul European, scrie „El Pais” într-o analiză preluată de Agerpres.
Aproape 20 de ţări din Europa au luat deja măsuri pe cont propriu pentru a a amortiza şocul dat de scumpirile la energie și pentru a reduce impactul asupra buzunarelor consumatorilor, care sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă și temători în privința viitorului.
Va veni și valul 5? Gheorghiță: Nu suntem într-o perioadă favorabilă opririi epidemiei. Nu este exclus să se genereze o nouă tulpinăPerioada sezonului rece este favorabilă răspândirii SARS-CoV-2, asistăm deja la o tendință a creșterii cazurilor de COVID și în alte țări și nu este exclusă în următoarele luni apariția unei noi tulpini a coronavirusului, care să fie și mai contagioasă și să genereze un al cincilea val al pandemiei. Tocmai de aceea, este important să ne vaccinăm, spune coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiță.
Întrebat dacă va veni și valul 5 al pandemiei, Valeriu Gheorghiță a declarat la Digi24 că vedem deja țări care au o recrudescență a numărului de cazuri.
„În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece.Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a arătat Valeriu Gheorghiță.
Declarația finală de la Roma: G20 promite „acțiuni semnificative și eficiente”, dar își asumă puține angajamenteLiderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială, au declarat pentru AFP trei surse apropiate negocierilor la summit de la Roma.
Liderii celor mai dezvoltate economii ale lumii au ajuns duminică seară la o poziţie de compromis și-au asumat angajamentul de a ajunge la neutralitate climatică în ceea ce privește emisiile de CO2
„până la jumătatea secolului sau în jurul acelui moment”.
Statele din G20 au convenit să continue eforturile de limitare a încălzirii globale prin „acțiuni semnificative și eficiente”, dar, proiectul de la summitul G20 de la Roma a constat în puține angajamente concrete, dezamăgindu-i pe activiștii de mediu, potrivit comunicatului final al G20.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)