Angajatorii care nu respectă interdicțiile de medicina muncii din fișa de aptitudini pot fi obligați la plata daunelor morale în cazul unui accident de muncă

În Decizia Tribunalului Cluj, menținută în parte și la curtea de apel, instanța a precizat că „răspunderea patrimonială a angajatorului pentru repararea prejudiciului suferit de salariat urmează a fi antrenată în condițiile îndeplinirii cumulative a condițiilor de valabilitate, respectiv calitatea de salariat, prejudiciul, sub toate caracteristicile sale (efectiv, real, cert, actual, material și nereparat), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.”

Concret, salariatul care suferise un accident de muncă în timp ce îndeplinea sarcinile dispuse de angajator și care pierduse total capacitatea de muncă a solicitat instanței să oblige angajatorul să plătească diferența dintre salariul minim și pensia încasată ca urmare a pierderii capacității de muncă, dar și sumei de 50.000 de euro cu titlu de daune morale.

Analizând probatoriul, instanța a constatat că salariatul, în timp ce îndeplinea sarcinile dispuse de angajator, a alunecat de pe o scară și a căzut de la aproximativ trei metri, iar în urma acestui accident a suferit „un traumatism vertebro-medular mielic cu fractură cominutivă de corp vertebral Dl 2 operată și contuzie de corn medular anterior, fiindu-i afectată în mod permanent și ireversibil capacitatea de muncă.”

În urma cercetării, inspectorii serviciului extern de prevenire și protecție au constat că principala cauză a producerii accidentului a fost neasigurarea și necontrolarea de către angajator a modului de desfășurare a activității Ia locul de muncă și nerespectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă prin conducătorul locului de muncă, încălcându-se prevederile art. 13. lit. f) din Legea nr. 319/2006.

Totodată, prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin (1) lit. d) din Legea 319/2006, „în sensul că nu a fost asigurată numirea unui conducător al locului de muncă, care să supravegheze și să coordoneze lucrătorii”, accidentul nu a putut fi prevenit, aceasta fiind al doilea element luat în calcul pentru stabilirea vinovăției angajatorului.

Nu în ultimul rând, tot din procesul verbal de cercetare, instanța a constatat că salariatul nu era apt pentru lucru la înălțime, acest aspect fiind precizat în fișa de aptitudini, însă ignorat de angajator în momentul în care i-a solicitat acestuia să urce pe scară pentru a îndeplini sarcinile dispuse, iar „accidentul a avut loc tocmai în considerarea faptului că a fost nevoit a-și desfășura activitatea la înălțime”, existând astfel o legătură de cauzalitate.

Angajatorul a invocat în apărarea sa culpa salariatului care „nu și-a luat minimul de măsuri necesare pentru a evita producerea unui accident”, dar și că „orice persoană aptă de muncă cu instinct minim de autoconservare are la bază cunoștințele și aptitudinile necesare să urce pe o scară în condiții de siguranță!”.

Decizia în primă instanță

Analizând apărările angajatorului, instanța a reținut că „accidentul suferit de reclamant a avut loc din cauza faptului că acesta a efectuat muncă la înălțime, în condițiile în care societatea pârâtă avea obligația de a respecta prevederile art. 6 din Legea 319/2006 și de a asigura lucrătorilor săi sănătatea și securitatea în muncă, neputând fi primită susținerea că salariatul nu și-a luat minimul de măsuri necesare pentru a evita producerea unui accident, obligațiile legale fiind stabilite in sarcina angajatorului.”

În consecință, instanța de fond (Tribunalul Cluj) a constatat că salariatul a dovedit aspectele din care rezultă prejudicierea sa, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către angajator, constând in nerespectarea obligațiilor privind respectarea sănătății și securității în muncă a reclamantului în calitate de angajat, și deteriorarea stării sale de sănătate, admițând în parte acțiunea formulată și obligând angajatorul la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și suma încasată lunar de către fostul salariat cu titlu de pensie de asigurări sociale.

În privința daunelor morale solicitate, instanța a apreciat că „suma de 20.000 de euro constituie o reparație echitabilă, angajatorul fiind obligat să plătească reclamantului aceasta suma cu titlu de daune morale, in temeiul art. 253 alin (1) din Codul muncii.”, dar și 1.500 de lei cheltuieli de judecată.

Decizia în apel

Curtea de Apel Cluj, analizând apelul declarat de către angajator, a constatat că există o culpă comună a celor două părți, salariat și angajator, iar „angajatorul nu poate fi ținut sa acopere întreaga diferența dintre câștigul pe care reclamantul îl realiza ca salariat si pensia de asigurări sociale, ci numai jumătate din aceasta diferența, având in vedere culpa concurenta la producerea accidentului, de 50%.”

De asemenea, fostul salariat a formulat, odată cu întâmpinarea, modificarea în parte a sentinței în sensul majorării cuantumului daunelor de ordin moral acordate de la suma de 20.000 Euro la suma de 50.000 Euro, sumă solicitată prin acțiunea introductivă.

În privința prejudiciului moral invocat, având in vedere suferințele reale si însemnate prin care a trecut reclamantul, necontestate, consecințele psihologice si sociale ale pierderii capacitații de munca, consecințe care se vor întinde pe o lunga perioada de timp, poate pentru tot restul vieții reclamantului, Curtea a apreciat că pentru o reparație echitabilă, acesta ar fi putut pretinde suma de 30.000 euro, menținând argumentele cu privire la culpa comună.

Prin Hotărârea pronunțată, Curtea de Apel Cluj a respins apelul incident al fostului salariat, a admis apelul formulat de către angajator și a schimbat în parte sentința Tribunalului, reducând cuantumul despăgubirii lunare la care a fost obligat angajatorul prin sentința apelată, în favoarea reclamantului, de la suma reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și suma încasată lunar de reclamant cu titlu de pensie de asigurări sociale, la jumătate din diferența dintre salariul minim net pe economie și suma încasată lunar de reclamant cu titlu de pensie de asigurări sociale. 

Stabilind prejudiciul moral la 30.000 de euro și aplicând același principiu al răspunderii comune, cuantumul despăgubirilor a fost redus de la 20.000 de euro la 15.000, adică jumătate din valoarea apreciată ca fiind justă.

Totodată, ținând cont de culpa fiecărui participant, instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată avansate de părți în apel și obligă pe intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.