__________
ACTUALIZARE (12.01.2023): Conform Legii 36/2023, care modifică tot articolul 25 al Legii contabilității, statele de salarii se arhivează cinci ani fără nicio condiționare legată de declarațiile 112 și 205.
__________
Legea 195/2022, publicată luni în Monitorul Oficial, modifică Legea contabilității nr. 82/1991 pentru a se introduce o excepție de la regula actuală a păstrării statelor de salarii timp de 50 de ani.
De la 1 ianuarie 2023, statele de salarii vor putea fi păstrate numai cinci ani dacă angajatorul depune, pentru veniturile vizate, declarația informativă privind impozitul reținut la sursă pe beneficiari de venit (formularul 205) sau declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (formularul 112).
„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declarație informativă privind impozitul reținut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligația legală de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, la Agenția Națională de Administrare Fiscală, se păstrează timp de 5 ani”, prevede, mai precis, legea.
Legea contabilității prevede, la articolul 25, că registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva societăților timp de zece ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite. Totuși, în cazul statelor de salarii se aplică această perioadă extinsă de păstrare de 50 de ani.
Conform inițiatorilor legii, rolul măsurii este de a simplifica activitatea angajatorilor, în condițiile în care acum există la stat evidențe informatizate privind salariile și taxele aferente.
Atenție! Noul termen de păstrare a statelor de salarii se aplică începând cu 1 ianuarie 2023.
Comentarii articol (3)