Articol scris de Alexandru Nuță, Senior Associate R&R Partners
Deși nu găsim o definiție legală expresă în Codul Muncii ori alte acte legislative din domeniu, fișa postului poate fi definită ca fiind acel act juridic întocmit de către angajator prin care acesta precizează în principal sarcinile, atribuțiile și responsabilitățile ce-i revin titularului unui post din cadrul organizației.
Totodată prin fișa postului pot fi specificate și alte aspecte ce țin de particularizarea postului respectiv în cadrul fiecărui angajator, cum ar fi: cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un angajat, standardele de performanță, modalitatea de recompensare, caracteristicile personale necesare angajatului, relațiile acestuia cu ceilalți angajați.
În mod obișnuit, fișa postului nu cuprinde prevederi legate de răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator, acestea fiind în general regăsite în cuprinsul Regulamentului Intern.
Alexandru Nuță
|
Cu toate acestea, Fișa postului are un rol important în mecanismul antrenării răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator deoarece premisa necesară pentru răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator este reprezentată de încălcarea unei sarcini, atribuții, obligații de serviciu - care sunt sau ar trebui prevăzute în mare parte în Fișa postului, dar și în alte acte (Contractul Individual de Muncă ori Regulamentul Intern).
Așadar, prezentarea cât mai detaliată și precisă în același timp (ușor de înțeles pentru salariat) a atribuțiilor și sarcinilor de serviciu în cuprinsul Fișei de post vine în folosul angajatorului având atât un rol preventiv în diminuarea riscului cauzării unor prejudicii de natură patrimonială de către proprii salariați, cât și un rol reactiv, dând posibilitatea juridică de a se îndrepta împotriva salariatului pentru recuperarea eventualelor prejudicii cauzate ca urmare a încălcării unor prevederi exprese din Fișa postului.
Este evident că imposibilitatea încadrării faptei salariatului ce a dus la producerea prejudiciului ca fiind o încălcare a unei prevederi exprese stabilite printr-un act juridic (Fișa postului, Contract Individual de Muncă, Regulament Intern) duce la imposibilitatea atragerii răspunderii acestuia și inclusiv imposibilitatea recuperării eventualului prejudiciu.
Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că mecanismul efectiv de recuperarea a prejudiciului patrimonial de la salariat este cel prevăzut de Codul Muncii în dispozițiile art. 253 – 259, dispoziții care în opinia noastră au caracter imperativ în sensul că părțile raportului juridic (angajator și salariat) nu pot să deroge de la acestea. Prin fișa postului angajatorul ar putea cel mult să facă trimitere la dispozițiile legale în materia răspunderii patrimoniale și acolo unde acestea sunt neîndestulătoare să le completeze.
În concluzie, fișa postului reprezintă doar unul din instrumentele pe care angajatorul le are la dispoziție pentru a-și facilita recuperării eventualelor prejudicii cauzate de către salariați, însă aceasta trebuie coroborată atât cu celelalte acte încheiate în desfășurarea raportului de muncă (contract individual de muncă, regulament intern, etc.), cât și cu dispozițiile legale în materie.
Comentarii articol (0)